13.1 C
Craiova
joi, 25 aprilie, 2024
Știri de ultima orăLocalOmorâţi în bătaie şi incendiaţi pentru droguri

Omorâţi în bătaie şi incendiaţi pentru droguri

Anchetatorii au reţinut patru suspecţi în cazul dublului asasinat din localitatea mehedinţeană Meriş, unde, marţi, doi tineri au fost găsiţi carbonizaţi într-un autoturism Hyundai incendiat. Cazul a fost preluat de procurorii din Craiova, printre suspecţi aflându-se şi un minor.

Procurorii din cadrul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Craiova au preluat cercetările în cazul trupurilor carbonizate descoperite în apropiere de localitatea mehedinţeană Meriş şi, cu ajutorul procurorilor din Mehedinţi, au reuşit să reţină principalii suspecţi în acest caz.
În noaptea de miercuri spre joi, în urma anchetei făcute de procurorii mehedinţeni cu sprijinul poliţiştilor din cadrul IPJ Mehedinţi şi Gorj, la Pachetul de pe lângă Tribunalul Mehedinţi din Drobeta Turnu Severin au fost aduse şase persoane domiciliate în Gorj, printre care doi minori şi o tânără, de 22 de ani, din oraşul Motru. În urma audierilor, s-a stabilit că patru dintre persoane, trei din Motru şi una din localitatea Cătunele, au fost implicate în sângeroasa crimă, celelalte două având deocamdată calitatea de martor.
După audieri, cei patru suspecţi au fost reţinuţi în baza unor ordonanţe emise de procurori, toţi fiind cercetaţi pentru comiterea infracţiunilor de omor deosebit de grav, tâlhărie, distrugere şi profanare de cadavre. Ieri după-amiază, după ce dosarul a fost preluat de procurorii Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Craiova, suspecţii au fost ridicaţi şi duşi la Parchetul de pe lângă Tribunalul Gorj, pentru a fi audiaţi din nou.

Crimă cu premeditare pentru droguri

Anchetatorii mehedinţeni au stabilit în urma audierii suspecţilor că aceştia au premeditat uciderea celor doi tineri. Este vorba de Ion Ulăreanu, de 28 de ani, din Filiaşi – Dolj, posesorul maşinii incendiate, şi de Ileana Gabriela Dumitrana, de 19 ani, din Turceni – Gorj, care îl cunoscuse de numai câteva zile pe traficantul de droguri din Filiaşi, cu toate că acesta era căsătorit. Tânăra nu a avut nici o implicare în tranzacţia care urma să aibă loc.
Procurorii au precizat că identitatea victimelor a fost stabilită prin corelarea mai multor declaraţii, inclusiv cele ale suspecţilor. În urma audierilor făcute de procurorii mehedinţeni în noaptea de miercuri spre joi, trei dintre suspecţi au recunoscut comiterea faptei, iar unul nu a vrut să dea nici o declaraţie. Până în acest moment, s-a stabilit că suspecţii au pus la cale un plan pentru a-l jefui pe Ulăreanu. L-au chemat la Motru ca să le vândă o cantitate de droguri, în valoare de 2.000 de lei, dar în momentul în care a trebuit să achite, i-au oferit acestuia doar suma de 200 de lei, conform adevarul.ro. La audieri, unul dintre suspecţi a refăcut filmul oribilei crime. Prima repriză de violenţă a avut loc la Motru, unde cele două victime au fost lovite cu levierele până şi-au pierdut cunoştinţa. Ca să scape de urmele crimei, suspecţii au condus maşina lui Ulăreanu până în Mehedinţi, în zona Lacuri din apropierea satului Meriş. Odată ajunşi aici, agresorii au constatat că victimele erau încă în viaţă, aşa că le-au strâns de gât, apoi le-au acoperit trupurile cu hârtie şi carton şi le-au dat foc.
Ieri, la locul în care a fost descoperită maşina incendiată au fost aduşi suspecţii pentru reconstituirea crimei, apoi au fost duşi din nou la audieri. De asemenea, la solicitarea procurorilor, la faţa locului a fost chemat şi un echipaj de pompieri şi scafandri, care au căutat în lacul din apropiere levierele cu care suspecţii i-au ucis pe cei doi tineri.
Reprezentanţii Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Craiova au precizat pentru GdS că mai multe informaţii despre acest caz vor fi făcute publice astăzi.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS