15.3 C
Craiova
joi, 18 aprilie, 2024
Știri de ultima orăLocalOlt: Trei zile de poezie la Slatina, Caracal şi Corabia

Olt: Trei zile de poezie la Slatina, Caracal şi Corabia

Zilele Poeziei în Olt au debutat ieri la Slatina, vor continua astăzi la Caracal, iar mâine se vor încheia la Corabia. Ieri a început Festivalul naţional de poezie „Ion Minulescu”, ajuns la cea de-a XXI-a ediţie, la Biblioteca Județeană din Slatina, evenimentul fiind urmat de alte manifestări, printre care şi decernarea premiului „Ion Minulescu”.

Astăzi sunt programate vizite la Centrul cultural „Eugen Ionescu” din Slatina, Mănăstirea Brâncoveni, Parcul „Poroineanu” şi Teatrul Naţional din Caracal. Începând cu ora 17:00, în foaierul teatrului din Caracal vor fi acordate premiile „Virgil Carianopol” pentru poezie în cadrul Festivalului care poartă numele poetului, manifestare ajunsă la cea de-a XVIII-a ediţie.

Mâine, la Corabia, începând cu ora 12:30, va fi acordat Premiul „Virgil Mazilescu” unui scriitor consacrat, în cadrul Festivalului Naţional de Poezie „Virgil Mazilescu” ajuns la cea de-a XIII-a ediţie. Evenimentul va fi precedat de un moment poetic care se va desfăşura în incinta Colegiului Naţional „A.I.Cuza” şi de lansarea volumului „Virgil Mazilescu. Opera poetică”, semnat de Gabriel Nedelea. În cadrul manifestărilor mai este programat un moment poetic în interpretarea actorului Emil Boroghină, un recital din Shakespeare şi Eminescu, organizatorii pregătind totodată şi vizitarea cetăţii romano-bizantine Sucidava.


Editor: Oana Olaru

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS