Acasă Local Şcoală de vară, la Muzeul Olteniei

Şcoală de vară, la Muzeul Olteniei

Muzeul Olteniei organizează în perioada iulie-august proiectul Şcoala de Vară – „Bios Art în vacanţă“ -, o nouă alternativă de petrecere a timpului liber. Cei interesaţi se vor putea înscrie la cele cinci ateliere găzduite de Secţia de Ştiinţele Naturii. Atelierele de origami (arta plierii hârtiei), de mozaic (arta de a crea imagini prin asamblarea unor piese mici de sticlă, ceramică colorată, piatră sau materiale plastice), de modelaj în lut, de decoupage (arta de a orna diverse obiecte cu hârtie de şerveţele), de linogravură (gravură în linoleum) vor fi deschise pentru „copiii“ de toate vârstele, de la şase până la 70 de ani. Înscrierile se pot face de la începutul lunii iunie, în limita locurilor disponibile, la sediul Secţiei de Ştiinţele Naturii a Muzeului Olteniei, aflată pe strada Popa Şapcă, nr. 8, sau la numărul de telefon 0251.411.906.

Lucrează în presa scrisă din 2002, dar în facultate a cochetat şi cu televiziunea și radioul. Consideră că munca în televiziune este un proces de perfecţionare atât profesională, cât şi a personalităţii.
Exit mobile version