10.6 C
Craiova
joi, 28 martie, 2024
Știri de ultima orăLocalCorneliu Ambrozie, profesor model, personalitate a Craiovei

Corneliu Ambrozie, profesor model, personalitate a Craiovei

În prima zi a lunii mai s-a stins din viaţă o personalitate a Craiovei, şi nu numai, prof. univ. dr. ing. Corneliu Ambrozie, fost prorector al Universităţii din Craiova (1966-1972) şi decan al Facultăţii de Electrotehnică Craiova (1977-1981), el contribuind în mod direct la fondarea acestei unităţi universitare. A fost un model de ceea ce ar trebui să fie un profesor universitar. Pe lângă preocupările ştiinţifice multiple, a avut preocupări şi din domeniul cultural: iubitor de literatură, meloman, admirator şi instruit în artele plastice. Sora lui Corneliu Ambrozie, Luminiţa Fassel (stabilită în Wuppertal), fostă colegă de facultate (şi de bancă) cu Marin Sorescu la Universitatea din Iaşi, a fost „transmiţătoarea“ amănuntelor de mai jos.

Corneliu Ambrozie provine dintr-o familie cu trei copii: el s-a născut pe 19 februarie 1928 în comuna Nemţeni din judeţul Lăpuşna (Basarabia). Familia Ambrozie (părinţi: Elisabeta şi Andrei) s-a mutat la Roman, iar apoi s-a stabilit la Iaşi. Corneliu a absolvit Liceul Naţional din Iaşi în 1946, unde s-a distins ca unul din cei mai străluciţi elevi. În acelaşi an a devenit student la Facultatea de Electromecanică, pe care a absolvit-o în 1950. Fiind foarte bun student, a lucrat ca preparator încă din ultimul an de studii. Pe atunci exista această posibilitate. Tot pe baza rezultatelor lui, a fost propus pentru un doctorat în URSS, dar, spre uşurarea părinţilor, dosarul i-a fost respins. Motivul a fost locul lui de naştere (Basarabia), ceea ce-l făcea pentru oficialităţi un element nesigur. Mai ales că bunicul lui, viticultorul Toader Tănase, rămas după 1944 la Nemţeni, fusese deportat în Siberia, unde a şi murit. Pentru proaspătul absolvent Corneliu Ambrozie, această întâmplare a fost trăită ca o înfrângere morală, prima care-l încercase – căci au mai venit şi altele – şi, drept urmare, el a simţit nevoia distanţării de oraşul său. A respins propunerea de a rămâne asistent la facultatea lui şi s-a angajat la Întreprinderea de Maşini Electrice din Bucureşti.

Doctorat publicat în Germania (1972) şi Austria (1975)

Prof. univ. Partenie, de la Electrotehnica ieşeană, care avea pentru Corneliu Ambrozie, fostul său student, o apreciere specială, l-a convins să se transfere la Craiova şi să contribuie la fondarea unei Facultăţi de Electrotehnică în Bănie. În primăvara anului 1951, el s-a angajat la Electroputere Craiova, care a constituit fundamentul şi chiar şi sediul noii facultăţi din Bănie. Corneliu Ambrozie a urcat toate treptele ierarhiei universitare, împletind munca didactică cu cea de cercetare şi de producţie. În 1966, când s-au pus bazele, de jure, dar şi de facto a Universităţii din Craiova, a fost numit prorector ştiinţific, funcţie care, printre altele, i-a dat posibilitatea profesorului Corneliu Ambrozie să sprijine angajarea unor cadre didactice de solidă formaţie la această nouă Universitate. El a fost un model de ceea ce ar trebui să fie un profesor universitar şi cei mai dotaţi studenţi ai lui au înţeles aceasta şi i-au purtat recunoştinţă până la capăt în viaţă.
Doctoratul şi l-a luat în 1973, cu teza „Determinarea capacităţilor elementare şi echivalente la înfăşurările transformatoarelor electrice de putere“, conducător ştiinţific fiindu-i prof. dr. doc. ing. Constantin Sora, de la Institutul Politehnic Timişoara. Rezumatul tezei de doctorat a fost publicat în Germania (1972) şi Austria (1975). A publicat numeroase lucrări de specialitate (studii şi volume), manuale, a iniţiat şi a luat parte cu comunicări la sesiuni ştiinţifice, simpozioane etc. S-a angajat pentru înfiinţarea şi funcţionarea Institutului de Maşini şi Aparate Electrice din Craiova (1951) şi a Institutului ICMET (1953), acesta avându-l director pe prof. dr. ing. Dumitru Cârstea, cu care Ambrozie a avut lucrări în colaborare şi care i-a devenit prieten apropiat, însoţindu-l şi uşurându-i ultima parte a vieţii, atât de dificilă, în însingurarea lui.
Un amănunt: în 1981, când familia surorii lui (căsătorită cu un etnic german din Timişoara) a făcut cererea de plecare în Republica Federală a Germaniei, Corneliu Ambrozie a fost forţat să-şi dea demisia din decanatul facultăţii.

Paul Rezeanu: O personalitate a Craiovei
 
Preocupările lui Corneliu Ambrozie, în afara specialităţii tehnice, au fost largi: pasionat iubitor de literatură, meloman, admirator şi  instruit în artele plastice, toate acestea au fost parte din personalitatea sa. Printre altele, el a ţinut, în incinta Muzeului de Artă, conferinţe de istoria artei şi, în colaborare cu conducerea Muzeului, a făcut prezentări de expoziţii de pictură etc. Paul Rezeanu, fost director al Muzeului de Artă din Craiova, are numai cuvinte de laudă la adresa celui recent dispărut: „Nu pot vorbi, pe scurt, aşa cum îmi cereţi, de o personalitate de talia celui care a fost Corneliu Ambrozie. Păcat că abia acum, la decesul acestuia, mă chestionaţi… Un profesor universitar de excepţie, de o corectitudine şi o coloană vertebrală cum rar se mai găsesc în zilele noastre, un om de cultură deosebit. L-am cunoscut bine, a fost un prieten al Muzeului de Artă, un prieten al meu. A susţinut unele evenimente culturale în cadrul Serilor Muzeale. Îmi amintesc că a făcut o prezentare interesantă şi inedită a Chinei, el fusese într-o excursie acolo şi adusese diapozitive… A fost la vernisaje de pictură, a prezentat pictori… Aş avea multe, multe de povestit, dar spaţiul dumneavoastră tipografic înţeleg că nu vă permite. Pe scurt, Corneliu Ambrozie era pentru Muzeul de Artă un colaborator de nădejde. Chiar dacă era inginer, ne-am împrietenit pe bază de cultură. Era, repet, un om extrem de instruit.  Mare meloman…“.

Mama lui Ambrozie, în gazdă la o contesă din familia Tolstoi

Înclinaţia pentru literatură şi artă venea de la mama lui care, ca elevă de liceu la Chişinău, a locuit în gazdă la o contesă rusoaică din familia Tolstoi, exilată în timpul revoluţiei din 1917. În casa ei aveau loc săptămânal serate literare şi muzicale, însoţite de discuţii. Aveau voie să ia parte şi cele două eleve în gazdă, viitoarea mamă a lui Corneliu Ambrozie şi  sora ei ceva mai mare. Atmosfera aceasta a marcat întreaga viaţă a celor două adolescente. Şi astfel, Corneliu Ambrozie, de copil, a avut pasiunea lecturii şi acumulase atâta literatură cât un filolog. În plus, avea şi un simţ foarte critic al textului. Se „plimba“ uşor în limbile de circulaţie, inclusiv în germană, limbă mai puţin receptată în provinciile din vechiul Regat. La liceu, făcuse foarte temeinic latina şi greaca veche, astfel încât avea şi o serioasă bază lingvistică clasică.  
Înclinaţia muzicală o moştenise de la ambii părinţi: tatăl lui Ambrozie avea o voce apreciată, mama cânta la ghitară, pe care o preluase şi fiul, Corneliu. Dar, la ghitară s-au adăugat şi alte instrumente: pian, vioară, clarinet, acordeon. Era un veritabil iniţiat în istorie şi teorie muzicală.

Casa lui Ambrozie, un microstudiou de concert

Cine l-a cunoscut în viaţa lui intimă ştie că adevărata lui raţiune de a exista a fost muzica. La Filarmonica din Craiova a fost în apropiat contact cu regretatul dirijor (şi director) Teodor Costin, cu pianistul şi directorul tehnic al Filarmonicii, Mihai Ungureanu ş.a. A avut multe pasiuni, cum a fost şi iubirea pentru natură, dar muzica le-a dominat pe toate. Casa lui era un microstudio de concert, era microcosmosul în care putea el trăi. Ca bun cunoscător al muzicii clasice, Corneliu Ambrozie a avut deseori un cuvânt greu de spus privitor la programul de concerte anual.
Când, după accidentul de la Filarmonică (în 2011 a fost internat în urma unui accident pe scările interioare ale Filarmonicii, într-o seară de vineri, seară de concert), nu s-a mai putut întoarce acasă, viaţa lui a luat sfârşit. Cei doi ani şi jumătate care au urmat au fost o agonie biologică… De viaţa lui spirituală se despărţise definitiv. Iar pe 1 mai anul acesta a trecut la cele veşnice…
Corneliu Ambrozie rămâne dovada, contrară clişeului curent, că şi inginerii au disponibilităţi intelectuale şi că pot fi transmiţători ai generaţiilor tinere. Evoluţia tehnică a lumii, fără spiritualitate, nu duce la nimic bun.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS