Festivalul Internațional al Artelor Vizuale Gorjfest, edițiile 2008 – 2012, a plecat pe ruta Constanța – Silistra – Ruse – Sofia

Autori


O retrospectivă expozițională a Festivalului Internațional al Artelor Vizuale Gorjfest, edițiile 2008 – 2012, a plecat în dimineața aceasta pe ruta Constanța – Silistra – Ruse – Sofia, cele mai reușite lucrări realizate în cadrul acțiunii gorjene fiind așteptate la câteva galerii de artă și muzee din orașele înscrise în circuitul cultural. Pentru început, expoziția va poposi la Constanța, fiind vernisată mâine, 16 mai 2013, începând cu orele 17.00, la Galeria de artă Ion Nicodim – pavilionul expozițional Mamaia, în prezența criticului de artă Alice Dinculescu. Cunoscută pentru implicarea artiștilor români în acțiunile de creație internaționale, A. Diculescu a fost prezentă și la Tg.Jiu, la ultimele două ediții ale GorjFest, unde a pledat insistent pentru înființarea unui Muzeu de artă contemporană în județul Gorj, dată fiind valoarea de excepție a lucrărilor realizate în cadrul festivalului internațional de arte vizuale. 

Expoziţia retrospectivă GorjFest 2008 – 2012 va rămâne la Constanţa timp de două săptămâni, după care va fi gazduită de Muzeul de artă contemporană din Silistra, de Galeria de Artă din Ruse şi de Galeria Naţională de Artă din Sofia.


Aflat la cea de-a 23 a ediţie, Gorjfest 2013 se va desfăşura pentru prima dată anul acesta doar cu participanţi din două ţări, Spania şi România. Cei 15 artişti spanioli care au confirmat participarea sunt toţi membri ai Academiei de Artă din Barcelona, trei dintre ei fiind doctori în brâncuşologie.


Comenteaza acum

Alte stiri

Sumarul ediției de miercuri, 15 mai 2013

Actualitate

» Localităţi din Dolj şi Gorj, fără apă din cauza unei avarii
» Condescu nu dă nici un ban la CEO
» În Bănie, clubul pensionarilor funcţionează pe linie de partid
» Reabilitarea termică a blocurilor din Craiova, un proces de durată
» E reabilitată? Am spart-o!
» Victor Ponta: Nu e un cadou participarea la Consiliul European, pe 22 mai
» Alexandra Bădoi, La Femme în micul Paris
» Întreruperi energie electrică de mâine
» Bancul zilei
» Obsedaţi de succes
» Băsescu: Am decis ca la Consiliul European din 22 mai să participe premierul Ponta
» Ordonaţă de urgenţă de modificare a procedurii de republicare a actelor normative
» Băsescu: Am promulgat noua lege de accelerare a restituirilior
» Sorin Ovidiu Vîntu a dat probe de semnătură pentru o expertiză grafologică
» Băsescu: Am semnat decretele pentru procurorii şefi
» Ia te uită!
» Întrevedere Valeriu Zgonea – Im Han-taek, Ambasadorul Republicii Coreea la Bucureşti
» MDRAP a lansat pe site-ul propriu secţiunea Regionalizare-descentralizare
» Comisia Europeană accelerează introducerea unor servicii de informare pentru automobiliști

Local

» Ce investiţii inutile a mai făcut primăria mea…
» Copii cu viitorul frânt
» A început olimpiada studenţilor economişti
» Ruben, micul Mozart din Craiova
» Se încing motoarele la Rânca
» Apel respins în cazul moştenitorilor lui Paul Valută
» Cifra de şcolarizare pentru învăţământul preuniversitar şi superior, aprobată de Guvern
» Guvernul va aplica o “schemă-pilot” de angajare pentru 5.000 tineri care nu au trecut de Bacalaureat
» Liceul Teoretic “Petre Pandrea” din Balș, la ceas aniversar

Dolj

» Inginerii şi medicii, curtaţi în UE

Gorj

» Alt val de disponibilizări
» Arestaţi pentru lipsire de libertate
» Evaziune fiscală de peste 2 milioane de euro
» Festivalul Internațional al Artelor Vizuale Gorjfest, edițiile 2008 – 2012, a plecat pe ruta Constanța – Silistra – Ruse – Sofia
» Gorj: Pomi pentru Pace 2013, finanţat de Ambasada SUA, ajunge la Novaci

Sport

» Băileştiul găzduieşte astăzi trialul AJF Dolj
» Amsterdam Arena, pregătită de sărbătoare
» Tricolorele se pregătesc să bată Cehia
» „Să joace de plăcere, apoi pentru bani“

Bani & Afaceri

» Prima secţie de cabluri de fibră optică a fost deschisă la Slatina
» Liviu Dragnea: „Istoria nu ne va ierta dacă ratăm acest moment pentru realizarea regionalizării“
» Ministrul Agriculturii: Trebuie să convingem UE să aloce un miliard de euro pentru irigaţii
» Guvernul a aprobat Hotărârea privind acordarea de ajutoare de minimis pentru investiţiile realizate de IMM-uri
» APDRP, prima instituţie certificată ISO 20000 pentru sistemul de management IT

Sanatate

» Întâlnire a ministrului sănătăţii pe tema transplantului
» Stocul de vaccin antitetanic, suplimentat
» Avem nevoie de un număr dublu de medici ATI în România

Magazin

» Horoscop
» Vin Diesel vrea bani de la Facebook
» Onorariu record pentru Robert Downey Jr.
» Angelina Jolie, o femeie curajoasă

Top