22 C
Craiova
miercuri, 24 aprilie, 2024
Știri de ultima orăLocalCraiova: Să trezim Bazarul!

Craiova: Să trezim Bazarul!

În vechiul bazar al Craiovei a sunat astăzi gongul, anunţând trezirea străzii cu miros negustoresc al Băniei sfârşitului de secol XIX şi început de secol XX. Supusă trecerii timpului şi modificărilor aferente, vechiul loc de întâlnire al meşterilor şi negustorilor de altădată, a căpătat o nouă faţă. Câteva afişe  imprimate cu fotografii vechi ale urbei de odinioară au strălucit în lumina felinarelor din fier forjat care s-au agaţat de zidurile vechi ale bazarului în încercarea „de a aduce aminte de vremurile demult trecute, şi pentru a atrage atenţia asupra acestui spaţiu. Bazarul va fi redeşteptat de tineri, care au făcut legământ să îi respecte trecutul şi să îl transforme într-un spaţiu cultural al lor”, au precizat iniţiatorii proiectului din cadrul Asociaţiei „Carousel Project”. Li s-au alăturat în organizarea evenimentului Muzeul Olteniei, Direcţia Judeţeană pentru Sport şi Tineret Dolj, Ordinul Arhitecţilor – Filiala Teritorială Oltenia, Uniunea Arhitecţilor din Românăa, filiala Craiova şi Asociţaia „Streets”.

Tot astăzi, strada Lipscani a găzduit o expoziţie de produse hand-made. Călătorul pe strada Lipscani, la ieşirea din Bazarul Craiovei, a putut admira covoare cu motive olteneşti ţesute la război, a putut participa la şedinţele de machiaj şi coafură şi s-a putut lăsa furat de mirajul desenului.


Editor: Mariana Butnariu

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS