17.6 C
Craiova
sâmbătă, 20 aprilie, 2024
Știri de ultima orăLocalArest prelungit pentru Siclitaru

Arest prelungit pentru Siclitaru

Judecătoria Craiova a hotărât să prelungească mandatul de arestare emis pe 1 aprilie pe numele lui Florin Iulian Siclitaru, tânărul care a accidentat mortal doi tineri care traversau regulamentar strada Calea Bucureşti din municipiul Craiova.
Florin Iulian Siclitaru, de 24 de ani, nepotul omului de afaceri craiovean Iulian Siclitaru, a fost arestat preventiv în cursul zilei de 1 aprilie, fiind acuzat de procurori că a lovit cu Mercedesul său şi ucis doi pietoni, după care a fugit. Accidentul de circulaţie a fost provocat de tânărul şofer în dimineaţa zilei de 31 martie, în jurul orei 5.00, în zona trecerii de pietoni de la intersecţia străzilor Calea Bucureşti şi Spaniei. Doi tineri care plecaseră din clubul Krypton – Andrei Dragomir, de 20 de ani, şi Cosmin Băbălău, de 21 de ani, ambii din Craiova, au fost loviţi în plin şi ucişi pe loc de un Mercedes care circula dinspre centru către Electroputere. Ulterior, maşina care i-a omorât pe cei doi tineri care încercau să traverseze strada Calea Bucureşti a fost găsită de poliţişti abandonată la câteva sute de metri de locul accidentului, într-o parcare de pe strada Calea Bucureşti.
Oamenii legii au stabilit că Mercedesul care i-a ucis pe cei doi tineri era înmatriculat pe una din firmele omului de afaceri craiovean Iulian Siclitaru, însă era condus, de obicei, de nepotul său, Florin Iulian Siclitaru. Acesta a fost prins de poliţişti abia duminică seară, în jurul orei 21.00, după care a fost dus direct la audieri. Florin Siclitaru a recunoscut în faţa anchetatorilor că el a condus maşina care i-a accidentat mortal pe pietoni şi a susţinut că a fugit de frica persoanelor care se strânseseră la locul accidentului. Nu a explicat însă de ce nu s-a prezentat la poliţie sau de ce nu a sunat la 112 pentru a anunţa accidentul.
O zi mai târziu, pe 1 aprilie, Florin Iulian Siclitaru a fost arestat preventiv pentru comiterea infracţiunilor de ucidere din culpă şi părăsirea locului accidentului, mandatul fiind emis de Judecătoria Craiova. Luni, procurorii Parchetului de pe lângă Judecătoria Craiova au cerut instanţei prelungirea mandatului de arestare emis pe numele lui Siclitaru, iar ieri, Judecătoria Craiova a dispus prelungirea mandatului cu 30 de zile. Inculpatul va fi cercetat în continuare în stare de arest preventiv pentru faptele de care este acuzat.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS