22 C
Craiova
joi, 28 martie, 2024
Știri de ultima orăLocalAccident provocat de un şofer fugar

Accident provocat de un şofer fugar

Un şofer de 30 de ani a fost rănit în urma unui accident produs ieri după-amiază, la intersecţia străzilor Fraţii Goleşti şi Nicolae Iorga din municipiul Craiova, de şoferul unei „bulgăroaice“ care a fugit de la locul faptei.
Potrivit reprezentanţilor IPJ Dolj, şoferul unui Audi care circula pe strada Nicolae Iorga, la intersecţia cu strada Fraţii Goleşti a virat dreapta şi, din cauza vitezei excesive, a pătruns pe contrasens şi a lovit o Dacia Logan condusă dinspre bulevardul Carol I de Florin Niţu, de 30 de ani, din Craiova. În urma accidentului, Loganul a fost proiectat pe trotuar, iar şoferul a fost rănit şi transportat la Spitalul de Urgenţă Craiova pentru acordarea de îngrijiri medicale. Potrivit martorilor accidentului, autoturismul care a lovit Dacia Logan este un Audi A8 de culoare neagră, înmatriculat în Bulgaria. Spusele martorilor au fost confirmate de probele găsite la locul accidentului, pentru că o bucată din aripa stânga-faţă a „bulgăroaicei“ a rămas înfiptă în portierele Daciei Logan. După producerea accidentului, şoferul „bulgăroaicei“ a oprit, a coborât din maşină pentru a vedea ce avarii a suferit aceasta, după care s-a urcat la volan şi a plecat. Poliţiştii doljeni au precizat, ieri, că în acest caz s-a întocmit un dosar penal pentru comiterea infracţiunii de vătămare corporală din culpă şi părăsirea locului accidentului.
Poliţiştii Biroului Rutier au început investigaţiile pentru identificarea şoferului care a provocat accidentul de circulaţie. Autoturismul Audi A8 a fost depistat şi oprit în trafic, la ieşire din Craiova către comuna Bucovăţ, la aproximativ o oră după ce a lovit Dacia Logan. La volanul „bulgăroaicei“ se afla Iulian Iamandiţă, de 21 de ani, din localitatea Almăj, care are permis de circulaţie şi nu consumase băuturi alcoolice.
Aldezir Marin

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS