10.6 C
Craiova
miercuri, 24 aprilie, 2024
Știri de ultima orăLocalUltima întâlnire duhovnicească din Postul Mare în Arhiepiscopia Râmnicului

Ultima întâlnire duhovnicească din Postul Mare în Arhiepiscopia Râmnicului

Cu binecuvântarea Înaltpreasfinţitului Părinte Gherasim Arhiepiscopul Râmnicului, în Sala „Iosif Episcopul” din cadrul Aşezământului Pastoral – Cultural „Sfântul Ierarh Calinic”, aflat în incinta Centrului Eparhial, a avut loc în această seară, de la orele 18.00, ultima conferinţă din cadrul programului întâlnirilor duhovniceşti „Libertatea creştină în iubirea lui Dumnezeu şi a oamenilor”.
Conferinţa cu tema „Libertatea şi dragostea creştină în viaţa Bisericii şi a omului” a fost susţinută de către Preasfinţitul Părinte Dr. Emilian Lovişteanul, Episcop Vicar al Arhiepiscopiei Râmnicului.
Evenimentul a fost organizat de către Biroul de catehizare a tineretului din cadrul Sectorului Cultural al Arhiepiscopiei Râmnicului, în parteneriat cu Seminarul Teologic „Sfântul Nicolae” şi se înscrie în seria manifestărilor dedicate „Anului omagial al Sfinţilor Împăraţi Constantin şi Elena în Patriarhia Română”, a comemorării a 110 ani de la naşterea Părintelui Acad. Dumitru Stăniloae şi a 20 de ani de la trecerea sa la cele veşnice.

 

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS