12.6 C
Craiova
vineri, 19 aprilie, 2024
Știri de ultima orăLocalAu început plombările

Au început plombările

Muncitorii de la Delta ACM ‘93 Bucureşti au început plombările de primăvară. Din dispoziţia Primăriei Craiova, echipe ale firmei amintite – care are un contract-cadru pe patru ani cu municipalitatea – au început, din această săptămână, repararea primelor gropi din străzile urbei. Pentru început, sunt plombate gropile de pe străzile Mihai Viteazul, Bibescu, Libertăţii şi Brânduşa, deci în zona cuprinsă între Facultatea de Agronomie şi strada Unirii.
În paralel, continuă reabilitarea străzii Brazda lui Novac, inclusiv lărgirea acesteia în zona intersecţiei cu strada Doljului, prin tăierea câtorva copaci şi mutarea unor stâlpi ai reţelei de iluminat public. Intenţia municipalităţii în această zonă vizează amenajarea unui sens giratoriu definitiv, în locul celui temporar care este amplasat în prezent acolo. A început reabilitarea străzii Paşcani – cea pe care se află Colegiul Tehnic „C.D. Neniţescu“ (Liceul de Chimie). Pe această stradă vor fi schimbate bordurile, vor fi refăcute trotuarele şi urmează să fie reabilitat carosabilul. Potrivit angajaţilor Delta ACM, se vor amenaja şi locuri de parcare pe marginea acestei străzi, acolo unde este posibil. Toate lucrările amintite sunt finanţate din bugetul local, nu din fonduri europene. Pentru reparaţii drumuri, Consiliul Local Craiova a aprobat în acest an un buget de 35 de milioane de lei.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS