„Undeva la Palilula“, filmul la care a lucrat ca autor, i-a adus Minelei Popa încununarea unei munci de peste 25 de ani, premiul Gopo pentru „Cel mai bun machiaj și coafură“, alături de echipa formată din Dana Roșeanu, Ionel Popa, Doina Popa
Cabina de machiaj a Teatrului Naţional „Marin Sorescu“ din Craiova, cea de-a doua casă a Minelei Popa, şi-a deschis din nou uşa, căci nici o cheie nu o mai poate închide. În fiecare zi, dimineaţă sau seară, un nou chip, un personaj prinde iar viaţă sub pensula mânuită cu dibăcie de cea care l-a adus pe Gopo în capitala Olteniei.
Astăzi, creatorul de măşti este acolo, în casa sufletului său, înconjurat nu numai de pensule, bureţi de machiaj, fixativ, pudre, peruci, ci şi de omuleţul care îi aminteşte acum că nimic nu a fost în zadar, că acel freamăt interior al creaţiei şi-a găsit răsplata.
Pe un perete, la loc de cinste este afişul filmului „Undeva la Palilula“, care aduce un colţ din acel orăşel-fantomă, pierdut în mijlocul câmpiei valahe, o parte din mica comunitate de caraghioşi, de leneşi, de curve, de derbedei cu inimă de înger, care trăiesc sub soare într-o dulce inconştienţă inocentă. Şi ea, creatoarea noastră, a contribuit cu trup şi suflet la naşterea acestei lumi.
Râsul cald al Minelei Popa, care umple cabina teatrului, ne întâmpină ca de fiecare dată. Răzbate din fiecare colţ bucuria reuşitei.
Avea nevoie de o provocare nouă, iar propunerea pentru colaborarea la pelicula „Undeva la Palilua“ a venit la momentul oportun. O experienţă profesională aşa cum şi-a dorit-o, cu multe provocări, cu multe rezolvări cărora trebuia să le găsească soluţii au condus-o din nou pe drumul incitant la machiajului de compoziţie, drag sufletului său.
„Tot ce s-a întâmplat la acest film a cumulat şi experienţa mea de peste 25 de ani. Dacă l-aş fi făcut mai devreme, nu cred că aş fi avut atâtea idei şi atâtea soluţii, pentru că a fost nevoie de foarte multă experienţă.
Cel mai greu lucru, pentru care am şi fost chemată la acest film, a fost să-l fac pe actorul Sorin Leoveanu negru. A fost unul dintre cele mai grele machiaje.
Când m-a sunat Silviu Purcărete şi mi-a făcut această propunere, am spus că mă gândesc. Niciodată când îmi cere cineva un machiaj anume nu răspund «Da, fac». De obicei spun «Mă gândesc». Am nevoie să analizez tema, să aleg calea cea mai bună.
În cazul lui Sorin Leoveanu, negrul Gogu din Palilula, m-am gândit că am nevoie de o proteză dentară. Trebuia scoase buzele în evidenţă. Şi nările trebuia mărite, aşa că m-am gândit la nişte inele care creau impresia dorită. Culorile nu erau o mare problemă, pentru că există firme specializate în Bucureşti care au produse profesionale. Cea mai mare problemă a negrului era părul. Cum îl punem să fie perfect? Soluţia nu am dat-o pe loc pentru că nici eu nu o ştiam. Ideea mi-a venit câteva zile mai târziu. Mai lucrasem o perucă de negru pentru Othello, la teatru. I-am spus în primă instanţă lui Silviu Purcărete că îmi trebuie un păr special de bivol, care se poate lucra. Într-un fel exista o soluţie, era un drum, dar nu aceasta a fost rezolvarea în acest caz. Am mai cerut răgaz. Într-o zi mergeam într-un autobuz şi mi-a venit ideea: crepe, un păr creţ, pe care îl lucrez şi, prin fierbere, el se încreţeşte. Dacă eu lipesc crepe direct pe capul ras al actorului Sorin Leoveanu, se va crea impresia pe care o căutam. Nu vroiau un negru din anii ‘60, cu o claie de păr, ci un student cu o freză aranjată.
Am plecat cu crepeul. Noaptea am stat, am lucrat, am fiert şi am plecat a doua zi cu trusa de machiaj la probe. Era 2-3 octombrie 2009, că atunci a început lucrul la acest film“, povesteşte cu încântare Minela Popa. Şi aşa a început povestea lui Gopo din Naţionalul craiovean.
Plăcerea nebună de a crea
Focul creaţiei avea să iasă în cele mai interesante forme la suprafaţă, în „Undeva la Palilula“. Au fost negrul Gogu, Hermafrodita, Virgil Codreanu (Trotzki) – „un personaj drag mie, interpretat de Constantin Chiriac“ şi mulţi, mulţi alţii. „Am făcut chipuri foarte interesante în film. Exista şi Hermafrodita. Trebuia să joace într-un anumit moment femeie, apoi bărbat şi, în cele din urmă, într-o poziţie neutru. Transformarea a trebuit făcută pe viu. Actriţa punea mâinile la frunte şi din femeie se transforma în bărbat şi din bărbat în femeie. Este o tehnică de film. Trebuie să urmezi nişte etape ale machiajului, completate de anumite tehnici. Trei săptămâni m-am gândit la această transformare. Am făcut multe desene, m-am gândit cum să pun, ce să pun, pentru ca transformarea să aibă loc treptat. Actriţa avea şi părul lung, aşa că provocarea a fost şi mai mare. Mi-a venit apoi ideea cu apa, căci orice transformare mare este însoţită de transpiraţie, de sudoare. Părul ei se umezea, iar faţa ei se transforma din femeie în bărbat. Sunt lucruri foarte frumoase. Am lucrat acest machiaj doar eu, actriţa, operatorul şi luminile. A fost o muncă de echipă, căci aici, în acest univers al machiajului de film şi teatru, munca este colectivă, doar ideile sunt individuale“.
I s-a lipit de suflet şi Trozki, un comunist înrăit interpretat de Constantin Chiriac. „Eu l-am văzut aşa cum erau comuniştii ruşi de prin anii 1917. El interpreta un personaj care trăia în anii ‘60-’70, dar am găsit de cuviinţă să-i dau un chip din 1917. Am avut o discuţie cu Silviu Purcărete asupra frezei, care era foarte ciudată. Mulţi au zis apoi că semăna cu Hitler, dar dacă ar fi avut mai multe cunoştinţe ar fi ştiut că acea coafură s-a purtat în anii 1914-1917.
Cum altfel puteai să creezi un personaj pe care îl chema Virgil Codreanu Trotzki?
A fost unul din personajele dragi mie. Eu iubesc actorii, iubesc ceea ce fac. Toate chipurile născute din mâinile mele sunt păstrate aproape de inimă, ca şi copiii mei“, a precizat Minela Popa.
Din tot acest tumult interior, din toată această muncă grea, dar în acelaşi timp incitantă, din toate ideile geniale ale Minelei Popa s-a născut Gopo de la Craiova, „Undeva la Papilula“, aducând din nou lumea teatrului oltenesc în lumina reflectorului şi sub mângâierea ropotelor de aplauze clăduroase.
