11.2 C
Craiova
miercuri, 24 aprilie, 2024
Știri de ultima orăLocalDoljCod roşu de inundaţii

Cod roşu de inundaţii

http:http://www.youtube.com/watch?v=cF9kfASeQPM

Zeci de gospodării şi peste 1.000 ha de culturi agricole au fost afectate ieri de inundaţii în judeţul Dolj, din cauza ieşirii din matcă a Jiului şi a afluenţilor acestuia

Comitetul pentru Situaţii de Urgenţă Dolj a instituit codul roşu de inundaţii în toate localităţile de pe malul Jiului, aşteptându-se la creşteri ale debitului pe râul care străbate judeţul.
Potrivit prognozei hidrologice de ieri după-amiază, oferită de Administraţia Bazinală de Apă (ABA) Jiu, cotele de inundaţie pe Jiu fuseseră depăşite cu peste 50 cm la staţia Filiaşi şi cu mai mult de un metru la Răcari. Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Dolj anunţa tot ieri după-amiază că ieşirea din matcă a Jiului a inundat 525 ha de teren arabil, 63 ha de păşune şi 40 ha de pădure în Scaeşti, 200 ha de teren agricol în Brădeşti, 11 ha de teren în Coţofenii din Dos, 15 ha în Filiaşi – sat Răcarii de Jos şi alte câteva sute de hectare în Braloştiţa. Pârâul Argetoaia a inundat 195 ha de teren arabil şi 20 ha de pădure în Scaeşti. Satele Golumbelu şi Plopu-Amărăşti ale comunei Fărcaş au fost izolate după ce puntea de acces către Golumbelu a fost acoperită de apele pârâului Plosca. Un alt pârâu – Amaradia – a inundat două gospodării şi 100 ha de teren în Goieşti. La Sopot au fost blocate temporar, de umflarea pârâului Mereţel, căile de acces către satele Pereni, Cernat şi Başcov. Desnăţuiul şi-a ieşit şi el din matcă, inundând 10 ha de păşune în comuna Carpen şi acoperind drumul comunal care leagă Carpenul de Orodel (DC 79).
Revărsarea pârâului Teslui a afectat DJ 641 în comuna Pieleşti, unde drumul – acoperit de ape pe circa 60 m lungime – a fost închis în zona de sub podul CFR. La Bistreţ, apa a afectat 130 ha de teren arabil şi 300 ha de păşune. La Rast au fost acoperite de apă 150 ha de păşune şi 300 ha de teren cultivat cu grâu şi orz. În Catane au fost inundate 150 ha de culturi, cam tot atât şi la Măceşu de Jos, respectiv Cârna.

Apă de un metru într-o casă din Rasnic

Pe cursul pârâului Rasnic, au fost inundate circa 200 ha de culturi agricole din comuna Breasta. Revărsarea acestui curs de apă a avut efecte mult mai grave în comuna Cernăteşti, unde apa a intrat în trei gospodării şi a distrus parţial o casă, în care apa a ajuns până la un metru!
Drumul până în această localitate – DJ 606B – a fost şi el închis, poliţiştii întorcându-i din drum pe cei care mergeau către Cernăteşti din cauza apelor care acoperiseră pe zeci de metri mai multe porţiuni de carosabil, unde nivelul apei depăşea deseori 25 cm.
„Viitura a venit cam în două ore, pe la ora cinci dimineaţă. Noi am stat în alertă toată noaptea. Au venit cei de la ISU, ne-au ajutat şi oamenii din localitate, împreună cu primarul – au umplut saci cu nisip şi i-au pus pe lângă apă. Acum s-a reglementat situaţia, iar apele sunt în scădere“, a explicat ing. Constantin Celea, şef sector Cernăteşti în cadrul ABA Jiu.
„În satul Rasnic avem o casă inundată, în care apa a ajuns la un metru în interior, şi alte două gospodării mai puţin afectate. De asemenea, au fost inundate vreo 40 de dependinţe, circa 150 ha de pajişti şi tot pe-atât teren agricol. Împreună cu voluntarii Serviciului Local pentru Situaţii de Urgenţă, ajutaţi de pompieri şi de cei de la Apele Române, am făcut un baraj cu saci, pentru a stopa inundaţia. A mai fost aşa doar în 2005. Vom propune celor de la Apele Române să se facă o nouă regularizare a pârâului Rasnic, pentru a nu mai avea astfel de situaţii“, a declarat primarul comunei Cernăteşti, Dumitru Ciontea.
Marin Obleagă, a cărui casă din Rasnic a fost inundată, a povestit că viitura l-a luat prin surprindere puţin după miezul nopţii de miercuri spre joi: „Pe la 12.30-1.00, am auzit câinele că ţipa. Când am ieşit afară, am văzut că apa deja intrase în curte şi în casă. Calul din grajd era în apă pân-la brâu. Acu’ e apa în casă de un metru, mi-a căzut şi o sobă. Tre’ să mă culc la vecini că n-am curaj să mai intru în casă“. Bărbatul recunoaşte că nu s-a obosit să-şi facă asigurare pentru locuinţă, aşa că nu prea ştie dacă şi cine-l va despăgubi: „Nici nu mai ştiu ce să mai fac! Bineînţeles, am şi neglijat, nu am asigurat casa. Să vedem acuma cine m-o despăgubi să-mi fac casa din nou“.

În atenţie, satul Schitu

Un alt drum închis era DJ 606F, care face legătura între Braloştiţa şi Răcarii de Jos. Ieri, pe la prânz, apele revărsate ale Jiului ajunseseră până la intrarea în comuna Braloştiţa, unde un echipaj de poliţie îi întorcea din drum pe şoferii care credeau că au şanse să ajungă peste podul Jiului, la Filiaşi. Mai mulţi săteni din Braloştiţa încercau să dirijeze apele umflate ale râului pe nişte canale, pentru a le ţine cât mai departe de zonele locuite.
„Încercăm să salvăm cât se mai poate din gospodăriile cetăţenilor. Inundaţia a început azi-noapte (în noaptea de miercuri spre joi – n.r.), pe la 3.30-4.00, apele revărsate ale Jiului afectând circa 500 ha de teren, fie cultivate cu grâu, fie care urma să fie cultivate cu porumb“, a explicat Dragoş Epure, şeful Serviciului Voluntar pentru Situaţii de Urgenţă din Braloştiţa.
Aşteptându-se la ce-i mai rău, ministrul delegat pentru ape, păduri şi piscicultură, Lucia Varga, a anunţat ieri, în cadrul comandamentului convocat având în vedere avertizările hidrologice emise de Institutul Naţional de Hidrologie, că se va deplasa în localitatea doljeană Răcari, unde există două situaţii punctuale deosebite. „Sunt acolo două echipe care supraînalţă digurile cu saci, în zonele joase. Vrem să apărăm cele opt gospodării care sunt ameninţate în cazul depăşirii coronamentului digului“, a spus ministrul în cadrul videoconferinţei cu prefecţii de ieri după-amiază. Lucia Varga a adăugat că e vorba de locuinţe din satul Schitu, din bazinul Jiului, precizând că se estimează creşteri ale râului, debitul acestuia putând atinge sau chiar depăşi 1.200 de metri cubi pe secundă. „Pe perioada nopţii va fi foarte importantă asigurarea permanenţei şi la comitetele locale pentru situaţii de urgenţă în aşa fel încât, în cazul creşterii debitelor în aceste zone, să poată fi luate măsurile necesare“, a spus ministrul.

 

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS