17.8 C
Craiova
joi, 28 martie, 2024
Știri de ultima orăLocalGorjHabitu a fost condamnat la închisoare cu executare

Habitu a fost condamnat la închisoare cu executare

Aristică Doru Şerban, zis Habitu, a fost condamnat ieri, de Tribunalul Gorj, la doi ani şi şase luni de închisoare cu executare, pentru şantaj în formă continuată. Sentinţa poate fi contestată cu apel în termen de zece zile. Fostul interlop a stat 11 luni în arest preventiv şi a cerut la ultimul termen achitarea. Tribunalul Gorj a decis însă să îl trimită după gratii pe Habitu: „(…)Condamnă inculpatul Şerban Aristică la un an şi două luni închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii de şantaj în formă continuată împotriva părţii vătămate Floarea Radu Dan, condamnă pe acelaşi inculpat la un an şi două luni închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii de şantaj în formă continuată împotriva părţii vătămate Floarea Manuela. Îl condamnă pe acelaşi inculpat la opt luni închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii de şantaj împotriva lui Drăgoi Victor. Îl condamnă pe inculpat la doi ani şi două luni închisoare şi pedeapsa complementară constând în interzicerea drepturilor pe o durată de doi ani. Contopeşte pedepsele stabilite, urmând ca inculpatul să execute pedeapsa cea mai grea, de doi ani şi două luni închisoare, pe care o sporeşte cu patru luni, urmând ca inculpatul să execute pedeapsa rezultantă de doi ani şi şase luni închisoare“, se menţionează în sentința magistraților gorjeni.

Nu are voie să părăsească ţara

De asemenea, Habitu nu are voie să părăsească țara până la soluționarea definitivă a cauzei, în caz contrar riscând să fie arestat preventiv. Instanța l-a obligat pe Aristică Șerban la daune morale pentru fiecare parte civilă, Radu Dan Floarea şi Manuela Floarea. De asemenea, a fost dispusă confiscarea de la Habitu a sumei de 345.512 lei (impozite datorate de acesta statului). Magistrații au decis să mențină măsura sechestrului asigurător dispusă prin ordonanţa din 23.05.2012, asupra imobilului situat în municipiul Târgu Jiu şi a terenului situat la aceeaşi adresă, aparţinând lui Şerban Doru Aristică. Dosarul de trimitere în judecată a apărut ca urmare a unei plângeri depuse de afaceristul Dan Floarea, care a luat bani cu împrumut de la Habitu. Acesta din urmă a fost trimis în judecată pentru următoarele infracţiuni: evaziune fiscală, şantaj, spălare de bani, lipsire de libertate în mod ilegal şi cămătărie.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS