17.8 C
Craiova
joi, 28 martie, 2024
Știri de ultima orăLocal27 Martie, Ziua Mondială a Teatrului

27 Martie, Ziua Mondială a Teatrului

 Ziua Mondială a Teatrului a fost creată de Institutul Internaţional de Teatru în cadrul Congresului Mondial din 1961, la Viena, şi a fost sărbătorită prima oară în 1962, la 27 martie, ziua în care se deschidea stagiunea Teatrului Naţiunilor, la Paris. De atunci, în fiecare an, la aceeaşi dată, comunitatea teatrală internaţională, artişti şi public deopotrivă, precum şi centrele naţionale din cele o sută de ţări membre ale Institutului Internaţional de Teatru, celebrează Ziua Mondială a Teatrului, ca un moment de afirmare a forţei de comunicare a artei scenice, ca mod de expresie a umanităţii, dincolo de toate frontierele geografice sau culturale, lingvistice, religioase sau politice.

În fiecare an, de Ziua Mondială a Teatrului, o personalitate din lumea teatrului sau din alt domeniu al culturii este invitată să-şi exprime gândurile legate de acest eveniment, într-un Mesaj internaţional, care se difuzează în lumea întreagă, în zeci de limbi.
Anul acesta, Mesajul Internaţional pentru Ziua Mondială a Teatrului este semnat de Dario Fo, satirist, dramaturg, regizor de teatru, actor, compozitor italian şi laureat al Premiului Nobel pentru Literatură în anul 1997. Cităm din mesajul publicat de UNITER: „În urmă cu mult timp, Puterea a rezolvat problema intoleranţei faţă de actorii Commedia dell’Arte prin exilarea lor în afara ţării.
Astăzi, actorii şi companiile de teatru se chinuie să găsească scene publice, teatre şi spectatori, din cauza crizei.
Prin urmare, conducătorii nu mai sunt preocupaţi de problema controlului asupra celor care se exprimă cu ironie şi sarcasm, din moment ce nu mai e nici un loc pentru actori, şi nici public căruia să i se adreseze…”
În stagiunea teatrală 1980-1981, Teatrul Naţional din Craiova a montat o piesă a marelui dramaturg italian, „Moartea accidentală a unui rebel“, premiera fiind pe 21 martie 1981, în regia Valentinei Balogh. Printre interpreţi: Valeriu Dogaru, Petre Gheorghiu – Dolj, Ilie Gheorghe, Valentin Mihali, Anca Ledunca- Pavlescu, Mircea Hadârcă.
Altfel, Ziua Mondială a Teatrului este sărbătorită şi la Craiova. De la ora 18.30,trupa Teatrului Naţional „Marin Sorescu” prezintă cea mai nouă producţie, spectacolul „Lysistrata”, după Aristofan, în regia lui Yiannis Paraskevopoulos şi scenografia Liei Dogaru, cu Iulia Colan în rolul principal.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS