8.9 C
Craiova
sâmbătă, 20 aprilie, 2024
Știri de ultima orăLocalGorjBătaie de joc pe bani publici în Mehedinți

Bătaie de joc pe bani publici în Mehedinți

Drumul Național 67, care face legătura între județele Mehedinți și Gorj, este asfaltat în condiţiile în care temperaturile scad şi sub 0 grade Celsius. Cei de la Drumuri susțin că i-a prins vremea rea. „Turnăm pe porțiuni în localitatea Colibași. Dacă așteptăm să se încălzească, se distruge de tot. Abia se mai putea circula. Ar trebui să fie mai cald, dar să sperăm că va rezista asfaltul“, a spus șeful de echipă. Participanții la trafic îi acuză pe muncitori că își bat joc de banul public.

„Se tot repară drumul ăsta de mulţi ani, nu este prima dată când își bat joc de bani. Nu a ținut niciodată. Îl plombează și îi câteva luni o să fie la fel. Noi plătim taxe peste taxe pentru a putea circula, dar condiţiile sunt jalnice“, a spus un participant la trafic.
Pe același tronson de drum, unde asfaltul se toarnă peste resturi de mâncare pentru vite și mizerii, s-a format un crater care poate pune în pericol participanţii la trafic.
Directorul Drumurilor Naționale din Mehedinți, Vasile Folescu, spune că această lucrare nu mai suporta nici o amânare, iar temperatura nu este chiar atât de scăzută. „Este vorba despre o lucrare care trebuia neapărat făcută. Nu știu de ce spun șoferii că este frig. Sunt trei grade cu plus, deci nu are cum să fie afectat asfaltul nou turnat. Imediat ce vom termina de turnat porțiunea din Colibași, voi trimite o echipă să remedieze și acea groapă despre care am fost sesizați“, a declarat telefonic Vasile Folescu, directorul Drumurilor Naționale din Mehedinți.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS