17.6 C
Craiova
sâmbătă, 20 aprilie, 2024
Știri de ultima orăLocalAdministratoare condamnată pentru delapidare

Administratoare condamnată pentru delapidare

O femeie din Craiova, care a ocupat ani la rând funcţiile de administratoare ori contabilă la mai multe asociaţii de proprietari, a fost condamnată din nou într-un dosar penal privind delapidarea Asociaţiei 1 Mai Baracă

Dosarul Elenei Stoica, care a fost ba administratoare, ba casieră la Asociaţiile de Proprietari 1 Mai Baracă, 3 Nicolae Titulescu ori 4 Mareşal Ion Antonescu, se plimbă între instanţe din mai 2008, când a fost trimisă în judecată pentru delapidarea Asociaţiei 1 Mai Baracă, cu suma de 24.577 de lei. Problemele la Asociaţia 1 Mai Baracă au fost descoperite cu doi ani înainte, în 2006, când, la un control amănunţit, cenzorii au stabilit că mai multe chitanţe tăiate locatarilor de administratoarea Stoica ori nu figurau în registrele de casă, ori în acestea erau trecute sume mai mici decât cele încasate de la proprietari. Unul dintre cenzori a explicat pentru GdS la acea vreme că verificările contabile au scos la iveală nereguli grave. „Am descoperit asta după ce familiei Velicescu i se tăiase chitanţă pe o sumă, dar în registrul de casă suma era anulată. Verificările contabile au scos la iveală fraude financiare grave. Până şi facturile cu cheltuielile administrative erau umflate“, a declarat pentru GdS Nicolae Udrişte, cenzor la Asociaţia 1 Mai Baracă.
În decembrie 2008, magistraţii Judecătoriei Craiova au achitat-o pe inculpată pentru delapidare şi fals în înscrisuri sub semnătură privată, însă hotărârea a fost atacată de procurori cu apel.

Un dosar plimbat între instanţe

Peste aproape doi ani, în octombrie 2010, Tribunalul Dolj a avut altă părere despre dosar şi a condamnat-o pe Stoica la un an şi şase luni de închisoare cu suspendare şi a fost obligată să restituie suma de 23.564 de lei asociaţiei de proprietari, sumă ce urma să fie reactualizată la data plăţii. Aceeaşi instanţă a menţinut sechestrul pus în iunie 2006 pe o… Dacie 1310, maşină deţinută de inculpată şi de soţul ei, Gheorghe Stoica. Nemulţumită de hotărârea instanţei, Elena Stoica a făcut recurs, iar, în aprilie 2011, Curtea de Apel Craiova dispunea casarea deciziei Tribunalului Dolj şi trimiterea dosarului la Judecătoria Craiova pentru rejudecare.
Dosarul a fost înregistrat din nou pe rolul Judecătoriei Craiova în iunie 2011, iar, luna aceasta, Judecătoria Craiova a dat din nou o hotărâre în acest dosar, care se plimbă între instanţe de aproape cinci ani. De data aceasta, Judecătoria Craiova a condamnat-o pe inculpată la un an de închisoare cu suspendare pentru delapidare, însă a dispus încetarea procesului penal faţă de Stoica pentru fals în înscrisuri sub semnătură privată pentru că fapta s-a prescris între timp. De asemenea, instanţa a dispus anularea chitanţelor falsificate, a actelor false descoperite de anchetatori şi a menţiunilor nereale din registrele de casă, dar şi… ridicarea sechestrului de pe Dacia 1310. De data aceasta, inculpata a fost obligată să restituie numai 6.158 de lei asociaţiei de proprietari.
Hotărârea Judecătoriei Craiova a fost atacată cu recurs de procurori pe 11 martie, iar de Elena Stoica luni, pe 18 martie.

Încă două acuzaţii de fraudă

Aceeaşi Elena Stoica este cercetată în alte două dosare penale, deschise în 2009 şi 2011. În primul, oamenii legii investighează încă neregulile descoperite la Asociaţia nr. 3 Nicolae Titulescu, unde Elena Stoica a fost administratoare şi contabilă. În 2011, pe când Elena Stoica era administratoarea Asociaţiei nr. 4 Mareşal Ion Antonescu, inspectorii primăriei au descoperit mai multe nereguli în urma unui control financiar-contabil. Primăria Craiova i-a retras Elenei Stoica atestatul de administrator abia în 2011.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS