15.9 C
Craiova
vineri, 19 aprilie, 2024
Știri de ultima orăLocalAdrian Năstase a părăsit Penitenciarul Jilava

Adrian Năstase a părăsit Penitenciarul Jilava

Fostul premier Adrian Năstase a fost eliberat în urmă cu puţin timp din Penitenciarul Jilava, după ce Tribunalul Bucureşti a respins astăzi recursul Direcţiei Naţionale Anticorupţie (DNA). Potrivit Mediafax.ro, completul de judecată, format din preşedintele Ioana Cleopatra Şipoteanu şi din judecătoarele Carmen Constanţa Balaci şi Florentina Vasilăţeanu, a decis, cu opinie majoritară, respingerea recursului DNA în cazul sentinţei Judecătoriei Sectorului 4 şi punerea în libertate a lui Adrian Năstase. Agerpres.ro notează că hotărârea completului de trei judecători a fost luată cu două voturi pentru şi unul împotrivă, fiind ulterior comunicată Penitenciarului Jilava, în vederea întocmirii actelor privind eliberarea condiţionată a lui Adrian Năstase.

Adrian Năstase a părăsit Penitenciarul Jilava, fiind aşteptat la ieşire de fiul său cel mare, Andrei, de alţi apropiaţi şi de bodyguarzi, şi a plecat cu un autoturism al familiei, fără să facă declaraţii în faţa presei.

Comisia de eliberări condiţionate de la Penitenciarul Jilava a dat aviz pozitiv pe 4 ianuarie în cazul lui Adrian Năstase, constatând că s-a împlinit termenul de o treime din pedeapsă, fiind luate în calcul şi activităţile desfăşurate de fostul prim-ministru, precum şi faptul că acesta a publicat trei cărţi. Pe 12 februarie, Judecătoria Sectorului 4 a admis eliberarea condiţionată din închisoare a fostului premier, însă DNA a declarat recurs.

Instanţa de judecată a luat act că Adrian Năstase, în vârstă de 62 ani, a executat fracţia legală de o treime din pedeapsa primită. La momentul discutării cererii la Judecătoria Sectorului 4 el executase deja 284 zile, aici fiind incluse şi zilele câştigate ca urmare a redactării în penitenciar a unei lucrări ştiinţifice.

Reamintim că fostul premier Adrian Năstase a fost condamnat pe 20 iunie 2012 la doi ani de închisoare în dosarul „Trofeul calităţii”.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS