17.8 C
Craiova
joi, 28 martie, 2024
Știri de ultima orăLocalElevă din Optaşi Măgura, înjunghiată

Elevă din Optaşi Măgura, înjunghiată

Georgia C., de 15 ani, din comuna olteană Optaşi Măgura, elevă în clasa a VIII-a, a ajuns joi seară în stare gravă la Spitalul Judeţean de Urgenţă Slatina, după ce Marius Cătălin Din, de 21 de ani, a înjunghiat-o cu un cuţit în spate. Adolescenta plecase de la şcoală spre casă când tânărul, care în urmă cu câteva zile o violase, a urmărit-o şi a lovit-o cu cuţitul în spate. Cei care au văzut ce a păţit fata au sunat de urgenţă la 112, iar un echipaj al Ambulanţei Scorniceşti s-a deplasat în zonă şi a preluat victima, care a fost diagnosticată cu şoc hemoragic. Poliţiştii au reuşit să îl prindă pe Marius Cătălin Din, fostul iubit al elevei, undeva în pădurea din apropierea comunei şi l-au încarcerat pentru 24 de ore. În prezent, adolescenta este internată în Secţia de Terapie Intensivă, iar starea ei este stabilă.
Potrivit poliţiştilor, cei doi aveau o relaţie de mai bine de doi ani, iar în urmă cu aproximativ o săptămână fata a vrut să-i pună capăt. Tânărul nu a fost de acord şi, mai mult decât atât, ar fi obligat-o să întreţină relaţii sexuale cu el. Acum câteva zile, eleva s-a prezentat, la scurt timp, la un medic legist, concluziile medico-legale arătând că aceasta ar fi fost violată. Georgiana C. a reclamat agenţilor de la Postul de Poliţie Optaşi Măgura ce s-a întâmplat, însă cel care a abuzat sexual de ea, Marius Cătălin Din, a fugit şi nu a fost de găsit de oamenii legii.
„În sarcina agresorului de 21 de ani s-a reţinut faptul că pe 14 martie 2013, în jurul orei 14.00, pe o stradă din localitatea Optaşi Măgura, a exercitat acte de violenţă fizică asupra minorei din aceeaşi localitate, folosindu-se de un cuţit. Agresiunea a produs leziuni ce necesită pentru vindecare 16 – 18 zile de îngrijiri medicale şi au pus viaţa victimei în primejdie. Inculpatul nu are antecedente penale şi a avut o atitudine de recunoaştere a faptei“, a spus procurorul Adrian Aspra, purtătorul de cuvânt al Parchetului Olt.
Vineri, Cătălin Marius Din a fost prezentat în faţa magistraţilor Tribunalului Olt, care au decis arestarea preventivă a acestuia pentru 29 de zile, pentru comiterea infracţiunii de tentativă de omor. Pentru fapta săvârşită, tânărul agresor riscă să primească o pedeapsă cu închisoarea de până la 12 ani şi şase luni.
Click News

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS