11.7 C
Craiova
marți, 23 aprilie, 2024
Știri de ultima orăLocalGorjCriză de microbuze pentru transportul şcolarilor

Criză de microbuze pentru transportul şcolarilor

Zeci de primării din judeţul Gorj au depus solicitări la Inspectoratul Şcolar Judeţean pentru a beneficia de microbuze pentru transportul elevilor. Cu toate că au trecut ani de când au fost depuse unele cereri, microbuzele întârzie să fie achiziţionate, unul dintre motive fiind lipsa banilor. Există foarte multe comune unde nu este disponibil decât un singur microbuz pentru transportul şcolarilor. Elevii sunt nevoiţi să aştepte în staţii zeci de minute până să vină maşina să îi ia şi să îi transporte până la unitatea de învăţământ. Din cauza lipsei mijloacelor de transport sau a maşinilor insuficiente, anumite şcoli au fost nevoite să îşi modifice orarul şi să îl adapteze în funcţie de mersul microbuzului care aduce elevii. Potrivit reprezentanţilor Inspectoratului Şcolar Judeţean Gorj, în prezent, este nevoie de 27 de microbuze pentru transportul elevilor.

Işfan propune leasingul

Ion Işfan, şeful Inspectoratului Şcolar Judeţean Gorj, a declarat că o soluţie pentru a rezolva problema transportului elevilor navetişti este achiziţionarea de microbuze şcolare în sistem leasing. Primăriile nu ar mai trebui să aştepte de la un an la altul să vadă dacă vor primi sau nu mijloace de transport pentru elevi. „Din câte ştiu eu, există o dispoziţie la nivelul Ministerului Finanţelor privind alocarea de fonduri pentru a cumpăra 200 de microbuze pentru transportul elevilor. Or, asta înseamnă cinci-şase microbuze pe judeţ. Este foarte puţin, având în vedere că numai la nivelul judeţului Gorj este nevoie de 27 de microbuze. Din acei bani alocaţi de Ministerul de Finanţe pentru cele 200 de microbuze pentru întreaga ţară, mai bine s-ar folosi pentru a fi achiziţionate toate microbuzele necesare la primării, dar în sistem leasing. Aşa ar fi rezolvate toate problemele şi nu s-ar mai aştepta de la un an la celălalt să se vadă care sunt prevederile bugetare pentru cumpărarea de microbuze necesare transportului elevilor în mediul rural“, a precizat Ion Işfan, şeful Inspectoratului Şcolar al Judeţului Gorj. 

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS