10.6 C
Craiova
joi, 25 aprilie, 2024
Știri de ultima orăLocalCraiova: Bucătărie pentru sugari la Spitalul de Boli Infecţioase

Craiova: Bucătărie pentru sugari la Spitalul de Boli Infecţioase

La Spitalul Clinic de Boli Infecţioase „Victor Babeş” Craiova a avut loc astăzi inaugurarea unei bucătării dietetice pentru sugari, utilată cu toate echipamentele necesare (autoclavă de sterilizare, frigider, aragaze, hote, instalaţii aer condiţionat, mobilier etc). Valoarea totală a investiţiei a fost de 3.000 euro, fondurile fiind obţinute de Lions Club Craiova de la clubul partener LC Hassberge Germania, „club cu care se va continua colaborarea şi pentru alte unităţi spitaliceşti din Craiova”, după cum au anunţat reprezentanţii LC Craiova.
„Noi nu suntem un spital de pediatrie, care are astfel de bucătării, dar pentru că şi la noi se internează copii a trebuit să ne amenajăm şi noi o astfel de biberonerie. Există bucătăria mare a spitalului, pentru hrana bolnavilor internaţi, iar de astăzi se pot pregăti aici şi tot felul de preparate pentru sugari. Avem tură completă cu asistente specializate în pregătirea meniurilor copiilor, în funcţie de boală şi vârstă”, a precizat dr. Constantin Ecobici, director medical la Spitalul Clinic de Boli Infecţioase „Victor Babeş” Craiova.

Sâmbătă, 16 martie, la Hotel Europeca, Lions Club Craiova va organiza şi o cină festivă cu rol de bal caritabil, unde va avea loc şi o licitaţie cu lucrări de pictură şi artă decorativă create şi donate de artişti plastici craioveni, în vederea strângerii de fonduri pentru reabilitarea şi utilarea Spitalului de Pediatrie Nr. 2 Craiova.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS