Tâlhar de telefoane mobile

Autori


Un tânăr de 17 ani a ajuns în spatele gratiilor după ce a furat mai multe telefoane mobile performante.

Poliţiştii Secţiei 1 Craiova au fost sesizaţi joi de elevul Adrian Daniel P., de 15 ani, din Craiova cu privire la faptul că, în jurul orei 16.30, în timp ce se afla pe strada 13 Septembrie din municipiu, a fost deposedat de un iPhone 4S de către o persoană necunoscută. În urma cercetărilor, poliţiştii Formaţiunii de Investigaţii Criminale l-au identificat pe autorul faptei. Este vorba despre Florin D., de 17 ani, din comuna Poienarii de Argeş, judeţul Argeş. După ce plecase din Craiova, acesta nu se întorsese la domiciliu, ci tocmai îi făcea o vizită unui văr din comuna Balaci, sat Tecuci, judeţul Teleorman.

Cu sprijinul poliţiştilor de la Postul de Poliţie din comuna Balaci, tânărul de 17 ani a fost ridicat şi adus la Craiova pentru audieri. Poliţia a stabilit că acesta, sub pretextul că oferă spre vânzare sau la schimb telefoane mobile performante, l-a condus pe Adrian Daniel P. pe strada 13 Septembrie, unde, prin violenţă, l-a deposedat de telefonul mobil în valoare de circa 2.000 de lei.


În urma extinderii cercetărilor, s-a stabilit că aceeaşi persoană a mai săvârşit alte două fapte asemănătoare: pe 8 ianuarie, l-a lăsat pe Mihai Alexandru M. fără un telefon mobil LG, iar, pe 3 ianuarie, pe strada Fraţii Goleşti din Craiova, l-a deposedat tot de un iPhone 4S pe alt minor, Alexandru Victor K.

În baza probelor, poliţiştii l-au reţinut vineri, pe bază de ordonanţă, pe tânărul de 17 ani, iar, sâmbătă, Judecătoria Craiova a emis pe numele său un mandat de arestare preventivă pe o durată de 19 zile, pentru săvârşirea infracţiunilor de furt calificat şi tâlhărie.


Comenteaza acum

Alte stiri

Sumarul ediției de luni, 18 februarie 2013

Actualitate

» Gorj: Încă o amânare pentru Mischie
» Doljul, lovit de febra fotovoltaicelor
» Ia te uită!
» Programul care te scoate din casă
» Întreruperi energie electrică de mâine
» Bancul zilei
» Podul din containere
» Studenţii craioveni vor primi consiliere pentru angajare
» Zgonea propune ca în faţa Parlamentului să fie arborate steagurile fiecărui judeţ
» Bulgaria: Ministrul de finanţe a demisionat
» Comisia parlamentară pentru revizuirea Constituţiei se reuneşte azi în prima sa şedinţă
» Guvernul britanic a fost avertizat în urmă cu doi ani cu privire la carnea de cal

Local

» Craiova: Lansări de carte la Caravana Gaudeamus
» Autorităţile şi instituţiile publice nu mai au voie să cumpere autoturisme scumpe
» Finanţare 50% per capita şi 50% per servicii pentru medicina de familie
» Băuţi la volan
» Tâlhar de telefoane mobile
» O judecătoare a rupt gardul cu Jaguarul
» În satul lui Sorescu
» Patron judecat pentru evaziune fiscală
» Condamnată pentru zeci de înşelăciuni
» Olt: verificarea permiselor de armă
» Proiectul privind circulaţia pe drumurile publice, supus de MAI dezbaterii publice
» Craiova: Spectacol la sfârşitul Zilelor Sorescu, la Liceul de Artă
» Un alt caz Andrei Goreci: Un elev din Târgovişte a murit după ce a fost înjunghiat în apropierea liceului în care învăţa
» Adrian Mititelu, audiat din nou la DIICOT
» Craiovenii consumă mai puţină căldură
» Olt: Dublu eveniment la Centrul Cultural “Eugen Ionescu” din Slatina
» Craiova: Prinsă cu ţigări netimbrate la vânzare
» Proiectul “Şcoala Mamei”, din luna martie în Craiova

Gorj

» Gorj: 75 de cupluri din Târgu Jiu înscrise la Nunta de aur

Sport

» Slătinenii au dat cu Bradul de pământ
» Pandurii, al treilea egal în Antalya
» Bălan, decisiv cu Sporting
» Oltchim păstrează şanse la semifinale
» Nu le-a mers bine deloc
» Fotbal – Pandurii Târgu Jiu îl va împrumuta pe Alin Buleică la Universitatea Cluj
» FOTE 2013: Schi alpin – Italianca Gasslitter a câştigat proba de slalom uriaş

Bani & Afaceri

» După Oltchim, Dan Diaconescu licitează şi pentru CFR Marfă
» Palatul RSR are în continuare activitatea suspendată
» Birul din agricultură
» Problema Oltchim, discutată de putere, administrator şi sindicate
» SIF Oltenia – profit de 20 de milioane de euro în 2012
» Electroputere Craiova, pierdere de 5,5 milioane de euro în 2012

Magazin

» Horoscop
» Harrison Ford, din nou în „Războiul Stelelor“
» Duet inedit pentru Will Smith
» Sandra Bullock, o voce „malefică“
» Cadou inedit pentru Florin Dumitrescu
» Alternosfera lansează albumul „Epizodia“

Top