22 C
Craiova
joi, 28 martie, 2024
Știri de ultima orăLocalCraiova: Primăria intenţionează să împrumute 32 de milioane de lei

Craiova: Primăria intenţionează să împrumute 32 de milioane de lei

Primarul Olguţa Vasilescu a convocat, joi, Consiliul Local în şedinţă extraordinară, pentru a primi din partea acestui for acordul în vederea contractării unui credit de 32.283.000 lei. Banii ar urma să fie utilizaţi pentru demararea construirii unui cartier de locuinţe pe locul actualului târg de haine vechi, situat între palatele cu turnuleţe de pe strada Râului.

În prezent, municipiul Craiova are deja contractate trei credite considerabile: unul de 18,5 milioane de euro luat în 2002 pentru construirea staţiei de epurare, un altul de 70.000.000 lei, contractat în 2006, pentru reabilitarea centrului Craiovei, inclusiv construirea fântânii muzicale, iar al treilea, de 20.000.000 de euro, a fost luat în 2012 ca să acopere cofinanţarea locală de 50% din valoarea a două proiecte finanţate parţial din fonduri europene: Centrul Multifuncţional din Romaneşti şi Craiova Water Park din Lunca Jiului.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS