Acasă Local Răniţi în BMW

Răniţi în BMW

Trei tineri din comuna doljeană Malu Mare, şoferul unui autoturism şi doi pasageri, au fost răniţi în urma unui accident de circulaţie produs miercuri, pe DN 55, în comuna Teasc, după ce BMW-ul cu care circulau s-a izbit violent de doi copaci de pe marginea drumului.
Poliţiştii din cadrul IPJ Dolj au comunicat că, miercuri, la ora 3.10, Cătălin Ştefan, de 36 de ani, din Malu Mare, care conducea un BMW pe DN 55, în satul Secui al comunei Teasc, a pierdut controlul direcţiei şi a lovit doi copaci de pe marginea drumului. În urma impactului violent cu cei doi copaci, şoferul a fost rănit grav, iar doi pasageri din BMW, Tiberiu Barbu, de 23 de ani, şi Marian Piticu, de 24 de ani, ambii din comuna Malu Mare, au fost răniţi uşor. Cele trei victime au fost transportate la Spitalul de Urgenţă Craiova, unde au primit îngrijiri medicale.
După cercetările făcute la locul accidentului, ofiţerii de la Rutieră au stabilit că responsabil de producerea accidentului este Cătălin Ştefan, care nu a adaptat viteza la condiţiile de drum.
Poliţiştii doljeni au mai precizat că şoferul BMW-ului este cercetat pentru comiterea infracţiunii de vătămare corporală din culpă.
Tot miercuri, în jurul prânzului, o fetiţă, de şase ani, din comuna Fărcaş, a fost accidentată şi rănită grav în timp ce a traversat strada în fugă. În acest caz, poliţiştii au stabilit că Tudor Constantin, de 29 de ani, din Fărcaş, în timp ce conducea o Dacia în comună, pe DJ 605, a accidentat grav o minoră de şase ani care, fiind nesupravegheată de părinţi, a încercat să traverseze drumul printr-un loc nepermis, în fugă şi fără să se asigure.

A absolvit Facultatea de Filosofie-Sociologie din cadrul Universitatii din Craiova in anul 2003, iar un an mai tarziu Masteratul in Sociologia Comunicarii si Jurnalism. Din 2004 lucreaza in presa, iar in 2005 s-a alaturat colectivului Gazeta de Sud. Din toamna aceluiasi an, misiunea colegului nostru este de a informa cititorii Gazeta de Sud despre cele mai recente si de interes evenimente petrecute in Craiova, Oltenia, dar si la nivel national.
Exit mobile version