10.3 C
Craiova
joi, 25 aprilie, 2024
Știri de ultima orăLocalOlt: Prostituată amendată

Olt: Prostituată amendată

Poliţiştii din cadrul Serviciului de Investigaţii Criminale au identificat, pe raza comunei Slătioara, o tânără din comuna Oboga, judeţul Olt, care acosta persoane de sex bărbătesc, aflate în trafic, în vederea practicării prostituţiei.
Cea în cauză a fost sancţionată contravenţional, cu amendă în valoare de 500 de lei, pentru atragerea de persoane, sub orice formă, săvârşită în localuri, parcuri, pe străzi sau în alte locuri publice în vederea practicării de raporturi sexuale cu acestea spre a obţine foloase materiale, precum şi îndemnul sau determinarea, în acelaşi scop, a unei persoane la săvârşirea unor astfel de fapte.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS