12.6 C
Craiova
vineri, 19 aprilie, 2024
Știri de ultima orăLocalPraznicul Catedralei mitropolitane din Craiova

Praznicul Catedralei mitropolitane din Craiova

Catedrala mitropolitană „Sfântul Dumitru” din Craiova şi-a prăznuit ieri Ocrotitoarea, pe Sfânta Muceniţă Tatiana, diaconiţa. Manifestările liturgice au început încă de vineri seară, când un sobor de preoţi şi diaconi a săvârşit slujba Vecerniei unită cu Litia, urmată de Acatistul Sfintei. La final, moaştele Sfintei Tatiana, care se află la Catedrală, respectiv capul Sfintei, au fost purtate în procesiune în jurul sfântului locaş, în prezenţa a câteva sute de credincioşi. Racla cu moaştele Sfintei Tatiana, ale Sfinţilor Mucenici Serghie şi Vah şi ale Sfântului Ierarh Nifon, Patriarhul Constantinopolului, a fost aşezată pe esplanada din faţa Catedralei, unde credincioşii au trecut să se închine şi să sărute sfintele moaşte, primind de asemenea icoane cu Sfânta Mare Muceniţă Tatiana. Ieri slujba Sfintei Liturghii a fost oficiată de Înalt Preasfinţitul Irineu, Arhiepiscopul Craiovei şi Mitropolitul Olteniei, înconjurat de un sobor de preoţi şi diaconi. Răspunsurile la Sfânta Liturghie au fost date de Grupul psaltic „Sfântul Mare Mucenic Dimitrie”, dirijat de prof. Victor Şapcă şi de Corala mixtă a Catedralei, dirijată de profesorul Bogdan Botezatu.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS