10.6 C
Craiova
miercuri, 24 aprilie, 2024
Știri de ultima orăLocalŞeful Diviziei Energetice din CEO, audiat de judecători

Şeful Diviziei Energetice din CEO, audiat de judecători

Fostul director al Complexului Energetic (CE) Turceni, Marian Motocu, a fost audiat ieri la Judecătoria Târgu Jiu în dosarul în care a fost trimis în judecată pentru comiterea infracţiunii de complicitate la abuz în serviciu contra intereselor publice. În acelaşi proces mai sunt judecate şi alte persoane cu funcţii de conducere din cadrul Sucursalei Energetice de la Turceni, respectiv Dan Gavrilescu, acuzat de abuz în serviciu contra intereselor publice, precum şi Paul Preda, acuzat de complicitate la abuz în serviciu contra intereselor publice, dar şi omul de afaceri Constantin Gârlea complicele celor trei. Conform Parchetului de pe lângă Judecătoria Târgu Jiu, Dan Gavrilescu, în calitate de director al Direcţiei Comerciale, Marian Motocu, în calitate de director al Direcţiei Tehnice, şi Paul Preda, în calitate de Şef Birou Plan – Devize la Direcţia Tehnică, s-au implicat în atribuirea unui contract de achiziţie de amoniac, fără respectarea procedurilor legale.

Solicită realizarea unei expertize

Prejudiciul estimat în dosar este de 80.728 de lei. Marian Motocu a declarat că nu este de acord cu expertizele realizate de către procurori şi a solicitat magistraţilor Judecătoriei Târgu Jiu realizarea altei expertize. În acest sens, a fost desemnat de instanţa de judecată un expert contabil din Ţicleni. De asemenea, pentru termenul programat pe 16 ianuarie a fost propusă audierea mai multor martori. „Eu nu mă simt vinovat cu nimic. Am respectat toate prevederile legale la atribuirea contractului. Am venit să îmi spun punctul de vedere în faţa instanţei de judecată“, a menţionat Marian Motocu. Acesta este în prezent membru în Directoratul Complexului Energetic Oltenia (CEO) şi director al Diviziei Energetice, din cadrul aceleiaşi unităţi producătoare de lignit şi energie electrică. 

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS