9.8 C
Craiova
joi, 18 aprilie, 2024
Știri de ultima orăLocalCopil de 11 ani, accidentat mortal

Copil de 11 ani, accidentat mortal

Un copil de 11 ani a murit după ce a fost accidentat de un autoturism condus de un tânăr ce nu avea permis de conducere, a informat evz.ro. Accidentul s-a petrecut ieri, în jurul prânzului, pe raza comunei Grădiştea din judeţul Vâlcea. Din informaţiile oferite de poliţiştii vâlceni, a reieşit faptul că autoturismul Mercedes a derapat într-o curbă şi a lovit doi copii aflaţi pe marginea drumului, unul de zece şi celălalt de 11 ani, iar şoferul a fugit de la faţa locului. În urma sa, cei doi copii accidentaţi au rămas întinşi pe carosabil. Martorii au sunat la 112, la faţa locului ajungând poliţiştii şi o ambulanţă. Băiatul de 11 ani a murit în drum spre spital din cauza rănilor suferite, iar celălalt a scăpat cu răni uşoare şi a fost transportat la Unitatea de Primiri Urgenţe Vâlcea pentru investigaţii amănunţite. Ofiţerul de presă din cadrul Inspectoratului de Poliţie al Judeţului Vâlcea a precizat că poliţiştii l-au găsit pe autorul accidentului, care nu avea permis de conducere şi nu se afla sub influenţa alcoolului. Acesta a fost audiat, fiind cercetat pentru ucidere din culpă şi conducerea unui autoturism pe drumurile publice fără a poseda permis de conducere.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS