17.6 C
Craiova
sâmbătă, 20 aprilie, 2024
Știri de ultima orăLocalLiceenii dau bursele pe absenţe

Liceenii dau bursele pe absenţe

Elevii de liceu pierd sprijinul financiar oferit de stat pentru continuarea studiilor din cauza absenţelor

În judeţul Dolj, lunar, zeci de elevi pierd  bursa „Bani de liceu“, în valoare de 180 de lei. De la începutul anului şcolar şi până în prezent, de la acest venit au fost excluşi 174 de liceeni. Motivul excluderii a fost acumularea a 20 de absenţe nemotivate. Cele mai multe cazuri s-au înregistrat la Colegiul Naţional „Ştefan Odobleja“, la Grupul Şcolar „Dimitrie Filişanu“ din Filiaşi şi la Grupul Şcolar Agricol „Petre Baniţă“ din Călăraşi.

Banii pot fi realocaţi

Din acest an şcolar, s-a modificat metodologia de alocare a acestui sprijin financiar, în sensul că, în cazul în care există elevi care pierd bursa, comisia judeţeană de la nivelul fiecărui inspectorat şcolar poate realoca banii pentru alţi elevi. Pe lista beneficiarilor pot intra liceeni care au fost omişi de pe lista iniţială din diverse motive sau care nu au depus contestaţie în timp util ori au completat dosarul cu întârziere.
Pentru a schimba lista elevilor beneficiari, unităţile de învăţământ trebuie să trimită solicitări către Inspectoratul Şcolar Judeţean Dolj.

Peste 7.000 de burse sociale

La nivelul judeţului Dolj sunt 9.000 de elevi bursieri, din care 7.374 beneficiază de bursă socială, care ajunge la maximum 200 de lei pe lună. Această sumă este încasată de elevii care au optat pentru şcolile profesionale. Cei mai mulţi beneficiari, respectiv 5.479 de elevi, sunt înscrişi la bursa „Bani de liceu“ în cuantum de 180 de lei. În ambele cazuri, finanţarea este asigurată direct de Ministerul Educaţiei, Cercetării, Tineretului şi Sportului. Pentru ceilalți elevi care primesc bursă socială, banii sunt alocaţi din bugetele consiliilor locale. „În Craiova, începând din acest an şcolar, bursele sociale sunt în cuantum de 40 de lei pentru elevii de la învăţământul primar şi gimnazial şi de 50 de lei pentru liceu, şi se acordă pentru 755 de elevi. În judeţ, numărul solicitanţilor este de 922 de elevi, iar sprijinul financiar se acordă în funcţie de bugetul de care dispune fiecare consiliu local“, a precizat Nicuşor Cotescu, inspector şcolar general adjunct în cadrul Inspectoratului Școlar Judeţean Dolj. Elevii care dispun de burse sociale îşi pot spori veniturile dacă au rezultate bune la şcoală. În funcţie de medie, pot beneficia de bursă de performanţă, de merit sau de studiu, care sunt în cuantum de 100 de lei, 75 de lei, respectiv 50 de lei.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS