Acasă Local Gorj Condamnări în dosarul fraudării BRD Gorj

Condamnări în dosarul fraudării BRD Gorj

Trei oameni de afaceri din Gorj au fost condamnaţi de Tribunalul Gorj la închisoare cu executare într-un dosar care vizează fraudarea BRD Gorj. Dosarul se afla pe rolul instanţei din Gorj din anul 2007, iar prejudiciul depăşeşte 600.000 de lei. Banca a fost „ţepuită“ de afacerişti care au reuşit să obţină credite prin intermediul unor acte false şi complicitatea unor angajaţi ai băncii. Afaceriştii Ion Cican, Ion Gogoneţu şi Gheorghe Florea au fost trimişi în judecată în 2007 sub acuzaţiile de asociere în vederea comiterii de infracţiuni, complicitate la înşelăciune, fals în înscrisuri sub semnătură privată şi trafic de influenţă. Conform sentinţei pronunţate la Tribunalul Gorj, Ion Cican şi Ion Gogoneţu au primit fiecare câte zece ani de închisoare cu executare, în timp ce Gheorghe Florea a fost condamnat la opt ani de închisoare cu executare. În dosar mai fusese pronunţată anterior o sentinţă de condamnare, însă Curtea de Apel din Craiova a casat-o în 2011 şi a trimis cauza spre rejudecare Tribunalului Gorj. Cei condamnaţi au dreptul să conteste sentinţa magistraţilor gorjeni.

44 de credite cu acte false

Potrivit rechizitoriului de trimitere în judecată, prejudiciul înregistrat în acest caz depăşeşte 624.000 de lei prin acordarea a 44 de credite pentru care cei condamnaţi au folosit documente false. Zeci de persoane au fost puse sub urmărire penală în anul 2007, pentru că figurau în documentele în baza cărora au fost obţinute creditele. Ulterior, cetăţenii respectivi au scăpat doar cu amenzi administrative primite de la Parchetul de pe lângă Tribunalul Gorj. În acelaşi dosar au mai fost reţinute două salariate ale BRD Gorj. Este vorba de Maria Elena Contoloru şi Maria Cristina Bacâtea. Cele două funcţionare ale băncii au fost anchetate pentru comiterea infracţiunilor de de abuz în serviciu contra intereselor publice, fals în înscrisuri sub semnătură privată, complicitate la înşelăciune şi luare de mită, însă au scăpat de proces. Ion Cican a intrat la începutul acestui an în vizorul Inspectoratului de Poliţie al Judeţului Gorj, fiind acuzat de evaziune fiscală. Potrivit poliţiei, afaceristul, în calitate de administrator al unei firme din oraşul Rovinari, în perioada februarie 2009 – martie 2010, a efectuat acte de comerţ cu mărfuri, materiale de construcţii şi produse industriale, fără a înregistra în evidenţa contabilă a societăţii veniturile realizate. Prejudiciul cauzat prin sustragerea de la plata taxelor şi impozitelor datorate statului a fost stabilit la suma de 165.000 de lei.

Este absolvent al Facultății de Litere și Științe Sociale și al unui master în Administrația Publică. În anul 2000 a venit în practică jurnalistică la Gazeta de Sud, iar de a doua zi au început să apără în ziar articole sub semnătura sa.
Exit mobile version