16.2 C
Craiova
vineri, 19 aprilie, 2024
Știri de ultima orăLocalGorjUn gorjean a rămas fără porcul de Crăciun

Un gorjean a rămas fără porcul de Crăciun

Un gorjean a rămas fără porcul pe care se pregătea să îl sacrifice de Crăciun, după ce animalul i-a căzut din mașină. Un alt cetăţean a găsit porcul pe stradă şi l-a dus acasă cu o maşină. Ajuns în gospodărie, norocosul a tăiat porcul şi l-a pregătit conform obiceiului. Nu a apucat însă să mănânce din el, întrucât poliţia i-a bătut la poartă. „În data de 11 decembrie 2012, la ora 13.45, poliţiştii din cadrul Poliţiei Novaci au fost sesizaţi de T.G., de 44 de ani, din localitate, că în timp ce se deplasa cu autoutilitara pe DN 67C, pe raza satului Ciocadia, din comuna Bengeşti-Ciocadia, transportând o porcină, aceasta i-a căzut din vehicul. Urmare a cercetărilor, s-a stabilit că D.M., din oraşul Novaci, în timp ce conducea o autoutilitară pe DN 67C, însoţit de B.A., de 25 ani, din oraşul Novaci, au observat pe marginea drumului porcina. Au încărcat-o în autoutilitara cu care se deplasau şi au dus animalul la locuinţa lui B.V., unde acesta a sacrificat-o. În cauză a fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii de furt calificat, urmând a se propune soluţie legală prin Parchet“, a declarat George Neagoe, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliţie al Judeţului Gorj.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS