13.1 C
Craiova
joi, 25 aprilie, 2024
Știri de ultima orăLocalGorjPrimăriile se pregătesc de prima zăpadă

Primăriile se pregătesc de prima zăpadă

Reprezentanții Prefecturii Gorj sunt pregătiți pentru sosirea iernii și zăpezii. Prefectul Claudiu Teodorescu a declarat că nu doreşte să existe probleme în aceată iarnă. „Suntem într-un grafic foarte bun în ceea ce priveşte aprovizionarea cu materiale antiderapante. Deocamdată, nu mai facem aprovizionări pentru că vrem să vedem cum evoluează lucrurile. Să nu dăm banii degeaba pe nisip şi pe sare dacă nu o să avem nevoie de el. Până prin martie, din câte am discutat, avem necesarul asigurat. Am văzut că cei de la Drumuri au așezat deja materialul antiderapant pe marginea drumurilor. Am observat că primăriile au utilajele pregătite, nu au încheiat contracte cu plată în avans pentru utilaje, ceea ce este foarte bine. Așteptăm să vedem cum evoluează lucrurile în această iarnă“, a declarat prefectul de Gorj, Claudiu Teodorescu. Potrivit autorităților județene, după 5 decembrie sunt anunţate ninsori şi în judeţul Gorj. Zona de sub munte va fi prima în care va cădea zăpada, dar și în zonele montane, astfel că prefectul le-a cerut primarilor să fie pregătiți.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS