13.1 C
Craiova
joi, 25 aprilie, 2024
Știri de ultima orăLocalPersonalitatea săptămânii - Scott Joplin

Personalitatea săptămânii – Scott Joplin

Scott Joplin, născut la data de 24 noiembrie 1868 în Texas, a fost un compozitor și pianist american. Joplin este faimos pentru dezvoltarea și popularizarea stilului de muzică rag, de la sfârșitul secolului 19. Dintre piesele scrise și interpretate de el, probabil cel mai faimos cântec este „Maple Leaf Rag“ („Cântecul frunzei de arțar“). Este de notat că stilul rag este precursorul direct al jazzului muzical, atât în teorie și structură muzicală, cât și în spontaneitate interpretativă. Joplin a fost numit şi „Regele Ragtime-ului“, iar în scurta sa carieră a scris 44 de lucrări de rag, un balet în acelaşi stil şi două opere. El a încetat din viaţă pe 1 aprilie 1917, având vârsta de 49 de ani. În timpul vieţii nu s-a bucurat de un succes atât de mare. Muzica lui Joplin a fost redescoperită şi readusă în atenţia publicului larg în anii 1970, odată cu lansarea unui album ce s-a vândut în milioane de exemplare, ce conţinea înregistrări ale melodiilor lui Joplin, interpretate de pianistul Joshua Rifkin. A urmat apoi filmul „The Sting“, ce avea pe coloana sonoră lucrarea „The Entertainer“, semnată tot de Scott Joplin, iar opera sa „Treemonish“ a fost produsă, finalmente, în 1972, spre încântarea publicului. În 1976, lui Joplin i-a fost acordat, postum, un premiu Pulitzer.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS