9.5 C
Craiova
sâmbătă, 20 aprilie, 2024
Știri de ultima orăLocalDorin Mărgărit: Piaţa locurilor de muncă, obiectivul prioritar al ARD

Dorin Mărgărit: Piaţa locurilor de muncă, obiectivul prioritar al ARD

Dorin Mărgărit, candidatul Alianţei România Dreaptă pentru Colegiul 4 Craiova, Camera Deputaţilor, a afirmat că unul dintre principalele puncte din programul de guvernare al ARD îl reprezintă creşterea numărului locurilor de muncă.

Acest lucru va fi posibil prin asigurarea unui mediu economic sănătos, predictibil, care să permită anticiparea şi planificarea activităţilor agenţilor economici. „Trei puncte importante se vor regăsi în programul de guvernare al ARD. Primul dintre acestea se referă la reducerea cotei unice de impozitare de la 16% la 12%, o măsura foarte bine primită de către investitori şi de către societatea economică. Al doilea este creşterea salariului minim de la 740 de lei la 850 de lei începând cu 1 ianuarie 2013 şi la 1.000 de lei ulterior, de la 1 ianuarie 2014. A treia măsura constă în scăderea contribuţiilor sociale la angajatori cu 5%, astfel încât să încurajăm angajatorii să crească numărul locurilor de muncă. Toate aceste trei propuneri ale ARD vor contribui la relansarea şi deblocarea economiei în România. Criza politică din anul 2012 s-a suprapus peste criza financiară şi economică, provenită din mediul economic internaţional la sfârşitul anului 2008. Alianţa România Dreaptă doreşte să pună capăt efectelor crizei şi să plaseze economia naţională pe un trend de creştere, în actualul context economic european şi mondial“, a spus Dorin Mărgărit.
În cadrul întâlnirilor electorale pe care candidatul ARD pentru Colegiul 4 Camera Deputaţilor le-a avut în primele două săptămâni de campanie, cetăţenii Craiovei şi-au exprimat îngrijorarea faţă de lipsa măsurilor pentru crearea de noi locuri de muncă. „Oamenii aşteaptă programe viabile pentru creşterea numărului locurilor de muncă. Alianţa România Dreaptă a elaborat un program pentru scoaterea României din criză. Politica promovată de Alianţa România Dreaptă este menită să aducă mai multă valoare în economie, ceea ce va conduce la dezvoltarea societăţii în ansamblul ei şi la îmbunătăţirea calităţii vieţii. Pentru atingerea acestui obiectiv am prevăzut în programul de guvernare mai multe direcţii de acţiune, printre care susţinerea companiilor româneşti pentru a deveni competitive la nivel global fără a încălca regulile pieţei interne. Toate acestea sunt şi dorinţele oamenilor“, a spus Dorin Mărgărit după întâlnirea cu alegătorii din colegiul său.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS