6.2 C
Craiova
sâmbătă, 20 aprilie, 2024
Știri de ultima orăLocalDescinderi în Drobeta Turnu Severin şi Strehaia

Descinderi în Drobeta Turnu Severin şi Strehaia

Descinderi în forţă au avut loc ieri-dimineaţă în judeţele Mehedinţi, Timiş, dar şi în Bucureşti, în 48 de locaţii, fiind căutate 40 de persoane, suspectate că au prejudiciat statul român prin evaziune fiscală cu aproape opt milioane de euro. Suspecţii, printre care importanţi oameni de afaceri din Drobeta Turnu Severin, dar şi romi din Strehaia, au emis prin 134 de firme, printre care farmacii şi firme de construcţii, mai multe facturi fictive către diferite societăţi din ţară.
Descinderile au avut loc la 48 de adrese din Strehaia, Drobeta Turnu Severin, Timişoara, Lugoj, Giroc, dar şi în Bucureşti. Percheziţiile s-au desfăşurat atât la casele oamenilor de afaceri, cât şi la sediile firmelor. În judeţul Timiş, au fost vizaţi zece oameni de afaceri, printre care patroana unui cunoscut lanţ de farmacii din Timişoara, proprietarul unei firme de obiecte sanitare, patronul unei firme de construcţii, dar şi proprietarul unei firme de amenajări interioare. Potrivit anchetatorilor, toţi sunt suspectaţi de emiterea de facturi false prin care se obţineau ilegal returnări de TVA.
În Drobeta Turnu Severin, a fost percheziţionat patronul unei firme de obiecte sanitare, care a şi fost ridicat şi dus la audieri. Procurorii DIICOT Mehedinţi au descins şi la mai multe locaţii din Strehaia, la familiile romilor implicaţi în afaceri cu facturi fictive. Membrii grupării au emis facturi fiscale privind achiziţii fictive de mărfuri către 134 de societăţi comerciale, care astfel au dedus TVA şi au micşorat profitul, virând în contul societăţilor „furnizoare“ peste 100 de milioane de lei. Sumele de bani erau retrase din conturi de liderii grupării şi predate administratorilor societăţilor beneficiare, în schimbul unor comisioane cuprinse între cinci şi zece la sută.
Suspecţii în acest dosar au fost aduşi sub escortă în judeţul Mehedinţi pentru a fi audiaţi de procurorii DIICOT.
Alin Ghiciulescu

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS