11.2 C
Craiova
miercuri, 24 aprilie, 2024
Știri de ultima orăLocalIncendiu la blocul California din Orşova

Incendiu la blocul California din Orşova

O familie formată din opt copii şi părinţii lor a fost la un pas să îşi piardă viaţa ieri-dimineaţă în urma unui puternic incendiu izbucnit într-un apartament al unui bloc social din municipiul Orşova. Se pare că cei mici au fost lăsaţi nesupravegheaţi şi s-au jucat cu un reşou, şi, din neatenţie, au aruncat pe el câteva haine care au luat foc imediat. Întreg blocul a fost invadat de un fum dens, pompierii fiind nevoiţi să evacueze aproape 50 de locatari. Incendiul a izbucnit într-un apartament aflat la etajul al doilea al blocului denumit California. Majoritatea locatarilor din el sunt cetăţeni de etnie romă cu situaţii materiale precare.
„Stăteam în casă şi am auzit ţipând pe scară, şi când am ieşit se vedea fum din apartamentul vecinilor. Am înţeles că cei mici au aruncat nişte haine pe un reşou şi s-au aprins. Stau zece în două camere, vă daţi seama că e greu să stai cu ochii pe opt copii“, a spus o locatară.
La faţa locului au intervenit două autospeciale cu apă şi spumă ale ISU Drobeta, care au lichidat incendiul şi au evacuat tot blocul.
„Am fost solicitaţi să intervenim la un bloc de locuinţe sociale din municipiul Orşova, unde a izbucnit un incendiu într-un apartament situat la etajul al doilea. Am intervenit cu două autospeciale cu apă şi spumă şi o scară, am lichidat incendiul şi am evacuat toţi locatarii. Patru persoane au avut nevoie de îngrijiri medicale, printre care trei copii. Din primele verificări se pare că focul a pornit din neatenţie, după ce nişte haine au căzut pe un obiect de încălzire în funcţiune, însă în continuare se lucrează la stabilirea sursei exacte de izbucnire a incendiului“, a declarat Ramona Nistor, purtător de cuvânt la ISU Drobeta.
Nu este prima dată când blocul social California este incendiat din cauza surselor improvizate de încălzire. Primăria din Orşova va trebui acum să se ocupe de familia rămasă fără apartament, fiind vorba de zece persoane care nu vor avea unde să locuiască până la renovarea locuinței afectate de incendiu.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS