16.4 C
Craiova
miercuri, 24 aprilie, 2024
Știri de ultima orăLocalDoljTot mai mulţi doljeni primesc alimente de la UE

Tot mai mulţi doljeni primesc alimente de la UE

Un număr tot mai mare de doljeni vor beneficia din această toamnă de ajutoare de la Uniunea Europeană. În plus, se diversifică şi alimentele pe care cele mai vulnerabile categorii de cetăţeni urmează să le primească. Comparativ cu anii trecuţi, beneficiarii vor primi 11 alimente faţă de șase: făină, mălai, paste făinoase, biscuiţi, ulei, orez, fasole, mazăre, bulion, zahăr şi roşii în bulion. Numărul beneficiarilor crește ca urmare a modificării prevederilor legale – HG 600/2009 privind stabilirea beneficiarilor de ajutoare alimentare care provin din stocurile de intervenţie comunitare destinate categoriilor de persoane cele mai defavorizate din România şi atribuţiile instituţiilor implicate în planul european.
„HG 600/2009 a fost modificată recent prin HG 950/2012. Conform noilor reglementări, creşte numărul beneficiarilor prin extinderea categoriilor considerate defavorizate. Doljul este unul dintre judeţele cu cel mai mare număr de beneficiari“, a precizat Florin Buzatu, reprezentantul APIA. Numărul persoanelor defavorizate din judeţul nostru se ridică la 101.262. Cele mai multe, 14.941, sunt din Craiova, 2.761 din Sadova şi 2.564 din Băileşti, acestora urmând să li se adauge şi categoriile prevăzute în noua hotărâre de guvern.
La această dată, o parte din alimente se găsesc deja în depozitul de la Podari, de unde vor pleca în localităţile doljene. „În depozitul din Podari avem o parte din alimente: făină – 390,720 t, paste făinoase – 19.712 t, biscuiţi – 10,560 t, orez – 176.000 t, fasole – 22,000 t, bulion – 35,635 t şi zahăr – 22,080 t, restul urmând să fie transportate la depozit. Am anunţat primăriile că pot să vină să ia alimentele, dar multe aşteaptă şi restul de alimente, pentru a ridica întreaga cantitate. Plus că vor fi modificări ale listelor cu persoanele defavorizate, ca urmare a schimbărilor legale“, a declarat Adrian Plugaru, reprezentantul Consiliului Judeţean Dolj.

Revoluţionarii – persoane defavorizate

Din această toamnă, vor primi alimente din fondurile europene şi alte categorii defavorizate, cum ar fi: revoluționarii, veteranii și văduvele de război, persoanele persecutate politic de dictatura comunistă, ale căror venituri cumulate din legile speciale sunt sub 400 lei/lună.

Două tone de alimente expirate, la Scaeşti

În localitatea doljeană Scaeşti, reprezentanţii APIA au descoperit două tone de alimente expirate, pe care fostul primar, Anton Bonoiu, nu le-a distribuit beneficiarilor. Actualii reprezentanţi ai primăriei spun că edilul ar fi diminuat cantităţile pe care trebuia să le distibuie beneficiarilor, iar o parte din alimente le-a folosit în campania electorală. „Am descoperit ulterior alimentele. Am înţeles că nu le-a dat oamenilor, dar a împărţit din ele în timpul campaniei. Cele care au mai rămas sunt mâncate de şoareci, sunt expirate. Nu cunosc toată situaţia“, a spus secretara Primăriei Scaeşti, Irena Calotă.

Cantităţi
Persoanele defavorizate din Dolj vor primi 16 kg făină, 3 pachete de paste făinoase, 6 pachete de biscuiţi, 8 kg orez, 7 kg ulei, 1 kg fasole, 2 cutii cu mazăre, o cutie de bulion, două cutii cu roşii în bulion şi 4 kg zahăr. Nu s-a stabilit cantitatea de mălai pentru fiecare persoană.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS