Acasă Local Gorj Zeci de microbuze școlare, fără ITP, RCA şi licenţe de transport

Zeci de microbuze școlare, fără ITP, RCA şi licenţe de transport

Şefii Consiliului Judeţean Gorj verifică starea tehnică şi existența RCA la microbuzele pentru transportul elevilor. În urma incidentului care a avut loc în județul Mehedinți, când un șofer de microbuz școlar a fost prins conducând autoturismul care nu avea inspecția tehnică periodică (ITP) realizată, Mădălina Ciolocoi, vicepreşedintele Consiliului Judeţean Gorj, a solicitat tuturor administrațiilor publice locale lista microbuzelor de transport școlari care nu au ITP-ul realizat.
„Am primit o listă cu 21 de primării care ne-au transmis că microbuzele școlare nu au ITP și RCA. La unele microbuze nu există licențe de transport, altele nu au ITP sau RCA, de la caz la caz. Am luat legătura cu fiecare primar și mi-au promis că se vor apuca de treabă și în cel mai scurt timp vor rezolva problema. Nu vreau să avem cazuri cum a fost cel din Mehedinți. Probleme au fost la Samarinești, Slivilești, Bâlteni, Roșia de Amaradia. Vrem ca transportul elevilor să se desfășoare în siguranță“, a spus Mădălina Ciolocoi, vicepreşedinte al Consiliului Judeţean Gorj.

19 primari au solicitat microbuze

Mădălina Ciolocoi a mai declarat că 19 primari din județul Gorj au solicitat microbuze școlare. În aceste localități există deja un microbuz școlar, dar primarii mai au nevoie măcar de încă  un autoturism din cauza comasărilor unităților școlare.
„Am primit 19 solicitări de la primari din tot atâtea localități, care doresc microbuze școlare. În aceste localități au fost comasate unități școlare și nu sunt suficiente microbuzele pe care le au. În unele dintre aceste comune, microbuzele sunt defecte, sunt vechi și le trebuie unul nou. Nu mai există la nivel de județ localități fără microbuze școlare, dar în 19 dintre ele mai este nevoie de măcar un autoturism. Vom vedea ce se va decide la nivel de guvern“, a precizat vicepreşedintele Consiliului Judeţean Gorj.

La Glogova, primarul conduce microbuzul pentru elevi

O situaţie inedită în ceea ce priveşte transportul elevilor cu microbuzul şcolar se înregistrează în comuna Glogova. Din cauză că şoferul care era angajat să conducă autovehiculul a rămas fără permis, după ce a fost prins băut la volan, microbuzul cu elevi este condus în prezent de către Gheorghe Alpredi, primarul localității. Acesta este autorizat să efectueze transport de persoane, având categoria respectivă de permis şi astfel l-a putut înlocui imediat pe şoferul care a rămas pieton. Cu toate că avea câteva soluţii pentru a găsi un conducător auto, edilul a insistat să fie el cel care îi duce şi îi aduce pe elevi de la şcoală. „A fost o situaţie specială cu şoferul care a rămas fără permis. Cum eu am dreptul să conduc astfel de maşini şi pot să fac transport de persoane, am decis să conduc personal microbuzul. Aveam şi alte persoane care puteau să facă acest lucru, dar e mai bine aşa. Eu nu ştiam că şoferul de pe microbuz obişnuieşte să consume băuturi alcoolice şi să se urce la volan, dar este foarte grav ceea ce s-a întâmplat şi trebuie luate măsuri“, a declarat edilul.

Este absolvent al Facultății de Litere și Științe Sociale și al unui master în Administrația Publică. În anul 2000 a venit în practică jurnalistică la Gazeta de Sud, iar de a doua zi au început să apără în ziar articole sub semnătura sa.
Exit mobile version