Acasă Local Gorj Gorjenii au medic alergolog după zece ani

Gorjenii au medic alergolog după zece ani

Locuitorii judeţului Gorj, care au probleme medicale grave din cauza alergiilor, se vor putea adresa unui medic alergolog. De la 1 octombrie, medicul Simona Coleașă a început activitatea la Spitalul Județean de Urgență din Târgu Jiu. După ani de zile de așteptări și căutări, conducerea Spitalului Județean de Urgență Târgu Jiu a reușit să aducă la unitatea spitalicească un medic alergolog. Unitatea medicală din Târgu Jiu, dar și celelalte spitale din județul Gorj nu au medici alergologi. Ultimul specialist alergolog s-a pensionat în urmă cu cel puțin zece ani. „Este o veste fantastică! În sfârșit, vom avea medic alergolog, ceea ce este foarte bine, pentru că în Oltenia sunt doar doi astfel de specialiști, la Craiova. Nici celelalte spitale din zonă nu au. În Gorj, doamna doctor va fi singurul medic pe specialitatea aceasta. Alergiile sunt o categorie de boli care scad calitatea vieții, mai ales copiii sunt afectați și părinții erau nevoiți să meargă la Craiova sau la clinici din alte zone“, a spus medicul Cristina Căliman, directorul medical al Spitalului Județean de Urgență Târgu Jiu. Cabinetul medicului alergolog va fi în interiorul policlinicii. Contractul cu doctorița de la București este încheiat pe trei luni.

Este absolvent al Facultății de Litere și Științe Sociale și al unui master în Administrația Publică. În anul 2000 a venit în practică jurnalistică la Gazeta de Sud, iar de a doua zi au început să apără în ziar articole sub semnătura sa.
Exit mobile version