Acasă Local Personalitatea săptămânii – Enrico Fermi

Personalitatea săptămânii – Enrico Fermi

Enrico Fermi, născut pe 29 septembrie 1901 în Roma, a fost un fizician italian, laureat al Premiului Nobel pentru Fizică pe anul 1938 şi descoperitorul fisiunii nucleare. De mic era foarte inventiv şi, împreună cu Giulio, fratele mai mare, a construit un electromotor și aeromodele după schițe proprii. După moartea fratelui său, în 1915, Enrico își îneacă tristețea în studiul matematicii și fizicii. După liceu, își continuă studiile la Scuola Normale Superiore din Pisa. Din anul 1924 a început să predea fizica și matematica la Universitatea din Florența, unde a publicat o lucrare renumită, referitoare la fizica statistică a particulelor. Pentru cercetările în domeniul proprietăților neutronilor şi a fisiunii nucleare, Fermi a primit Premiul Nobel (1938). După decernare, s-a stabilit cu familia în SUA, în semn de protest împotriva acțiunilor guvernului italian asupra soţiei sale. A primit un post de profesor de fizică la Universitatea Columbia, unde și-a continuat cercetările, concentrându-se asupra eliberării energiei nucleului de uraniu. A condus lucrările de construcție a primului reactor nuclear la Universitatea din Chicago, realizând prima reacție nucleară în lanț controlată. Rezultatele au fost incluse în Proiectul Manhattan, care a dus la construirea primei bombe atomice. Numele său a fost atribuit elementului transuranic – fermiu.

A absolvit Facultatea de Ştiinţe Sociale din Universitatea din Craiova, specializarea Jurnalism. Crede că poveştile oamenilor sunt cele mai importante şi de aceea, împreună cu Ana Dănescu, vrea să aducă mai aproape poveştile simple cu şi despre oameni, într-o emisiune-reportaj.
Exit mobile version