17.6 C
Craiova
sâmbătă, 20 aprilie, 2024
Știri de ultima orăLocalPe ce mai cheltuie banii consiliul judeţean

Pe ce mai cheltuie banii consiliul judeţean

Zeci de mii de lei vor lua calea instituţiilor din Dolj aflate în subordinea consiliului judeţean după şedinţa de ieri, în care consilierii puterii şi ai opoziţiei şi-au dat mâna şi au votat fără probleme toate proiectele aflate pe ordinea de zi. Printre instituţiile care primesc bani sunt Spitalul Judeţean Craiova şi Muzeul de Artă, care are nevoie de finanţare pentru a se apăra în procesul în care încearcă să ţină statueta „Domnişoara Pogany“ la Craiova.

Muzeul Olteniei, instituţie în care CJ a investit sume impresionante până în prezent, va primi 30.000 de lei pentru achiziţionarea unui program de calculator „Tur virtual al Secţiei de Ştiinţele Naturii“. Softul compilează imagini de înaltă rezoluţie din interiorul muzeului. „Este ca şi cum un vizitator ar fi plasat în interior şi s-ar deplasa din cameră în cameră, într-o vizită virtuală ghidată. Vederea va fi neîntreruptă, ca o scenă continuă, expusă de mai multe ori şi care poate fi derulată de utilizator în toate direcţiile. Accesul electronic on line va fi facil şi de la distanţă atât din ţară, cât şi din străinătate, în condiţiile unei conexiuni la internet rezonabile“, se arată în raportul CJ. 18.000 de lei se vor aloca pentru organizarea unui concurs de soluţii pentru realizarea unui centru acvatic şi de agrement în Craiova, iar alte 84.000 de lei se vor duce către elaborarea unui studiu geotehnic şi de fezabilitate, către proiectul tehnic al unui complex turistic şi de agrement. În aceşti bani intră şi realizarea unui film publicitar de promovare a investiţiei. O sumă importantă, 560.000 de lei, va fi investită în Spitalul Judeţean de Urgenţă Craiova. Blocurile operatorii de la secţiile maxilo-facială, neuro-chirurgie, chirurgie şi ORL copii vor suferi reparaţii curente. Cei mai mulţi bani se vor duce către societatea de reparaţii drumuri şi poduri a consiliului, care a solicitat trei milioane de lei pentru repararea şi întreţinerea drumurilor judeţene.

Bani pentru avocaţi

Câteva mii de lei vor lua calea Muzeului de Artă, dar nu pentru achiziţionarea vreunei opere de artă sau lucrări, ci pentru a plăti o firmă de avocatură din Bucureşti, care să reprezinte muzeul în procesul în care o persoană din Bucureşti a revendicat statueta „Domnişoara Pogany“. Deşi a pierdut primul proces, de la Tribunalul Bucureşti, reclamanta, Aurelia-Balica Măciucă, a făcut recurs care se va judeca la Curtea de Apel din Bucureşti. Muzeul motivează că nu are nici un consilier juridic care să-i apere interesele în instanţă, deşi în organigramă este prevăzut un post.
Reabilitarea infrastructurii Aeroportului Craiova va continua cu modernizarea pistei. Consilierii au aprobat ieri proiectul de reabilitare a infrastructurii de mişcare, proiect în valoare de peste 74 de milioane de lei. 39 de milioane de lei vor veni din fonduri europene, 1,1 milioane de lei de la CJ Dolj, 16,2 milioane de lei de la bugetul de stat, iar 18,1 milioane de lei vor fi contribuţia Aeroportului.
Tot la şedinţa de ieri s-a discutat înfiinţarea Grupului de Acţiune Locală (GAL) „Colinele Olteniei“, format din 61 de membri, grup la care a aderat şi Consiliul Judeţean. GAL-ul este un parteneriat public-privat alcătuit din membri ai sectorului public, privat şi ai societăţii civile, care poate atrage fonduri europene pentru dezvoltarea zonei pe care o reprezintă. Dosarul GAL „Colinele Olteniei“ a fost declarat eligibil pe un proiect de 3,9 milioane de euro, din care 2,8 milioane de euro provin de la Fondul European Agricol pentru Dezvoltare Rurală.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS