8.9 C
Craiova
sâmbătă, 20 aprilie, 2024
Știri de ultima orăLocalMinciunile din jurul Sălii Polivalente

Minciunile din jurul Sălii Polivalente

Afirmaţiile Primăriei Craiova, păstorite de Lia Olguţa Vasilescu, şi ale Companiei Naţionale de Investiţii din subordinea Ministerului Dezvoltării se bat cap în cap, atunci când e să indice vinovaţii pentru întârzierea inaugurării Sălii Polivalente din Bănie

În încercarea sa de a brava în faţa populaţiei oraşului, conducerea Primăriei Craiova pare să vândă gogoşi cu carul în privinţa Sălii Polivalente. Municipalitatea încearcă să iasă basma curată, aruncând vina pe Compania Naţională de Investiţii (CNI) din cadrul Ministerului Dezvoltării Regionale şi Turismului (adică instituţia care a finanţat integral refacerea Polivalentei) pentru lipsa unor dotări care fac imposibilă inaugurarea acestui obiectiv aşteptat de 18 ani de cetăţenii oraşului. Asta, în loc să admită că singurii vinovaţi pentru aceste amânări repetate sunt doar nişte nepricepuţi sau încăpăţânaţi plătiţi din banii publici ai municipiului, fie ei în funcţii mai mult sau mai puţin importante, dar care nu s-au ocupat de achiziţionarea unor dotări necesare Polivalentei.

Masa presei, fără… masă

Pe scurt, situaţia Sălii Polivalente din Craiova stă cam aşa: e gata, dar nu poate fi dată în folosinţă din cauza unor lipsuri. În primul rând, nu are întregul mobilier necesar. Spre exemplu, în vestiare s-au pus dulapurile propriu-zise, unde să-şi ţină hainele sportivii sau arbitrii, dar ar mai fi nevoie de nişte băncuţe pe care aceştia să se aşeze ca să se poată schimba. Băncuţe pe care nimeni nu vrea să le cumpere. La fel se întâmplă, dând alt exemplu, cu masa presei – masă care există doar cu numele, pentru că Primăria Craiova nu vrea s-o cumpere, susţinând că nu e treaba ei. Aşa că zia­riştii şi comentatorii ar fi nevoiţi să stea în picioare (că municipalitatea nu vrea să le ofere nici scaune!), să-şi ţină laptopul într-o mână, conectat la internet (că de asta s-a ocupat constructorul, potrivit proiectului CNI) şi microfonul în cealaltă (că şi de asta s-a ocupat tot constructorul) şi să comenteze minunatele meciuri naţionale şi internaţionale de pe această arenă. Iar atunci când va trebui să dea interviuri, jucătorii şi antrenorii echipelor ce vor evolua aici vor fi nevoiţi să stea tot în picioare, pentru că şi lor primăria le-a „tras“ scaunul de pe lista de investiţii. Întrebarea este, aşadar: cine cumpără mobilierul?
În al doilea rând, Polivalenta nu poate fi dată în folosinţă pentru că pompierii nu-şi vor da în ruptul capului avizul, dacă imensa clădire nu va avea un generator electric (grup electrogen) care să alimenteze instalaţiile de stingere a incendiilor în cazul în care „pică“ alimentarea cu electricitate din reţeaua oraşului. Se pune, deci, o nouă întrebare: Cine trebuie să achiziţioneze grupul electrogen?
În cele două privinţe, Primăria Craiova a menţionat într-un comunicat remis la sfârşitul lunii trecute Gazetei de Sud că „achiziţionarea dotărilor necesare este în sarcina Companiei Naţionale de Investiţii, de asemenea şi grupul generator“. Primarul Lia Olguţa Vasilescu declara luni, 17 septembrie, la o televiziune locală, ceva de genul: „Am fost la Bucureşti, la CNI, şi i-am convins să cumpere ei grupul electrogen“. O fi, n-o fi adevărat? Cert e că CNI o contrazice pe Olguţa.

Cine pe cine abureşte?

Într-o adresă emisă a doua zi, pe 18 septembrie, CNI a susţinut că n-are nici o treabă cu dotările care mai sunt necesare Polivalentei craiovene: „Până în prezent, Compania Naţională de Investiţii SA a contractat dotări aferente suprafeţei de joc, scaune pentru tribună public şi oficiali, echipamente independente tehnologice cu durata mare de serviciu şi dotări necesare sălii de forţă, precum şi dulapuri pentru vestiare sportive. În afară de cele enumerate anterior, CNI SA urmează să demareze procedurile de licitaţie pentru dotările aferente cabinetului pentru testarea antidoping“. Atât! Adică nici un mobilier, nimic! Va să zică, mobilierul pică tot în sarcina Primăriei Craiova. Şi atunci, cine minte?
Cât despre puterea sa de convingere, pe care şi-ar fi folosit-o cu succes asupra celor din Bucureşti în privinţa achiziţionării grupului electrogen, CNI o contrazice din nou pe primăriţă. Pentru că în acelaşi document menţionat anterior (purtând nr. 5.939/18.09.2012), CNI spune clar că n-are nici o treabă cu respectivul generator electric, pentru că „acesta nu a fost inclus de către proiectant pe lista cu dotări şi echipamente care a stat la baza fundamentării indicatorilor tehnico-economici care au fost aprobaţi prin Hotărârea de Guvern nr. 1601/2009“. Aşadar, din nou, cine toarnă baliverne?

Rămâne cum vrea CNI

A treia problemă care ţine în loc Sala Polivalentă o reprezintă marcajele de pe suprafaţa de joc. Ideea iniţială a fost ca această sală să aibă trasat pe parchet doar marcajul pentru baschet, iar în cazul competiţiilor de handbal sau volei să se aplice peste parchet covoarele de competiţie pe care, de altfel, CNI le-a şi achiziţionat şi pus la dispoziţia sălii craiovene. Această variantă n-a fost pe placul handbaliştilor şi voleibaliştilor, care doresc să facă inclusiv antrenamentele în noua sală, însă reprezentanţii CNI au ţinut-o mereu pe a lor: Polivalenta e destinată exclusiv competiţiilor, iar pentru antrenamente există Sala Sporturilor din Valea Vlăicii.
Primăria Craiova susţinea, însă, că i-a convins pe cei de la CNI să traseze toate marcajele pe parchetul de joc, municipalitatea afirmând într-un comunicat că „referitor la realizarea marcajului, primăria a solicitat CNI realizarea acestor lucrări suplimentare“. Şi în această privinţă, CNI neagă, menţinându-şi punctul de vedere iniţial. Ce-i drept, s-a ajuns la un mic compromis, ce ar permite desfăşurarea meciurilor de handbal şi volei direct pe parchet, fără să fie aplicate covoarele de competiţie.
„Referitor la marcarea terenurilor de volei şi handbal, s-a stabilit de către conducerea CNI SA, de comun acord cu preşedintele Autorităţii Naţionale pentru Sport şi Tineret, că nu se poate admite trasarea acestor marcaje întrucât se suprapun marcajului terenului de baschet existent, admiţându-se însă, trasarea semicercurilor de handbal de la 9 m, numai pe zonele laterale până la intersecţia cu marcajul terenului de baschet, iar pe zona de suprapunere, realizarea marcajului se va face cu ajutorul benzilor adezive“, se arată în comunicatul de zilele trecute al CNI.

De-ar fi bani, tot nu e timp

Aşadar, rămâne ca la început: nu se vor trasa terenurile de handbal şi volei, cum ar vrea primăria, ci după cum vrea CNI. Cât despre mobilier şi grup electrogen, rămâne tot cum vrea CNI, în sensul că toate achiziţiile vor fi făcute de Primăria Craiova. Iar dacă municipalitatea îşi doreşte să aibă sala funcţională în campania electorală din această toamnă – pentru că s-ar preta de minune la nişte adunări, spectacole sau meciuri de box cu iz electoral – va trebui să scoată bani din altă parte ca să facă aceste achiziţii. Şi de-ar avea finanţarea asigurată – ceea ce e greu de crezut, la ce pustiu a lăsat prin conturi fostul primar Antonie Solomon – mai-marii municipalităţii nu vor dispune de timpul necesar pentru aceste achiziţii. Aşa că Polivalenta rămâne în continuare un vis frumos.
Cât despre inaugurare, previziunile nu sunt deloc roz. Poate peste patru ani, la viitoarele alegeri locale? Nu-i exclus…

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS