12.6 C
Craiova
vineri, 19 aprilie, 2024
Știri de ultima orăLocalRănită după ce a căzut în casa liftului

Rănită după ce a căzut în casa liftului

O angajată a Oficiului Poştal de Tranzit situat în apropierea Gării Craiova a fost rănită vineri după-amiază, după ce a căzut în casa liftului din clădirea în care lucrează. Poliţiştii Inspectoratului de Poliţie al Judeţului Dolj au precizat pentru GdS că, vineri după-amiază, în jurul orei 16.00, Nuşa Bora, de 54 de ani, din Craiova, angajată a Oficiului Poştal de Tranzit, a fost rănită şi transportată la Spitalul de Urgenţă Craiova după ce a căzut în gol în casa liftului. Din primele cercetări ale poliţiştilor, s-a stabilit că femeia a chemat liftul şi nu a observat că, deşi s-au deschis uşile, liftul nu venise. Femeia a păşit în gol şi a căzut de la aproximativ patru metri. La faţa locului a ajuns o ambulanţă SMURD, care a transportat-o pe femeia care acuza dureri la ambele picioare la Spitalul de Urgenţă Craiova.
Pentru că persoana rănită se afla în timpul serviciului în momentul accidentului, poliţiştii craioveni au sesizat Inspectoratul Teritorial de Muncă (ITM) Dolj. Inspectorul ITM Dolj, Silviu Poenaru, a explicat că, fiind vorba de un accident de muncă soldat cu pierderea temporară a capacităţii de muncă, cercetările în acest caz vor fi făcute chiar de reprezentanţii Poştei, iar ITM Dolj va aviza dosarul la finalizarea cercetărilor.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS