Un anonim, profesor – din câte înţelegem, căci adusese cu sine şi o ceată de elevi –, povestea, în 1923, despre descoperirea unui schelet
în Măgura Mare din Pleniţa, Dolj, încurajând astfel de săpături
Profesorul începea cu nişte repere geografice. „Fac un drum spre pădurea Poenii aşezată spre Apus de sat. De alungul drumului prin vii, în dreapta şi în stânga, se ‘nşiră mai multe măguri, «măgurile înşirate» cum le zâc plenicenii. Unele sânt măi mari, altele sânt mai mici, aşezate fără nici o rânduială în ceeace priveşte depărtarea între ele şi mărimea. Şirul care nu merge, nici în linie dreaptă, să prelungeşte şi în tot lungul pădurii până în partea de scăpătat, unde să află «măgura mare»; într-adevăr mare, cu o înălţime de 3,60 m şi o rază de 20 m“.
Măgura Mare – un uriaş pământ
Măgurile erau înşirate pe coama dealului, ce forma cea din urmă treaptă. „De aici în vale începe câmpul, peste care poţi privi din vârful măgurilor, pe vreme sănină, până la Dunăre şi până în munţii Balcani. Măgura Mare e un uriaş de pământ care a atras oamenilor luarea aminte încă de mult. Ca ‘n multe măguri şi aici au jucat bani, aşa că nu mă prinde de loc mirarea că văd, la poale, în creştet şi în coastele măgurii, numai scobituri făcute de neadormiţii căutători de comori“.
Multe legende şi foarte interesante pluteau asupra acelei măguri. „Unii spun că ar fi aici îngropate arme, alţii bani, alţii arată chiar felul cum s’au îngropat aici de către neşte hoţi sumedenie de bani de aur. Ce rost va fi avut acest şir de măguri nu s’ar pute afla decât smulgând câtorva taina ce de-atâta amar de vreme o ascund. […] Azi (23 martie 1925), am pornit-o eu cu noaptea’n cap la măgură însoţit de o ceată de elevi, cu casmale şi lopeţi. Pentru a o cerceta mai lesne, am croit dinspre miază-zi la miază-noapte spre mijlocul măgurii un şanţ larg de 1,50 şi am început săpatul“.
Drumu-i lung pân’ la descoperiri. Totul se mişcă foarte încet. „Până acum n’am găsit decât la vârf cam la 30-40 cm câteva urme de focuri, făcute pe semne mult măi în urmă, de către cei care au trecut şi s’au odihnit pe-aici“.
Două zile de săpături trec peste trupurile muncite. „Cu 24 de inşi, rânduiţi în cete de câte 8, lucrând cu schimbul, am ajuns la nivelul pământului. Săpând de aici încolo cu cea măi mare băgare de seamă la încă 10 cm adâncime am dat de oasele unui schelet omenesc. Descoperindu-l încetul cu încetul am văzut că oasele ereau putrede de tot şi sfărâmate de greutatea pământului. Prea puţine oase au mai rămas oare cum întregi. E îngropat într’un fel curios după cum arată schiţa alăturată“ (foto).
Scheletul ce spune poveşti
Cu capul spre apus şi cu picioarele spre răsărit, răsucite spre stânga, „având mâinile de alungul trupului, scheletul ne vorbeşte lămurit despre felul cum a fost îngropat. […] Putrezând cosciugul, pământul s’a lăsat apăsând picioarele celui îngropat, turtindu-le în felul în care le-am găsât. Lângă schelet în dreptul gâtului la vre-o 10 cm spre dreapta am găsât o spirală mică de argint cu capetile petrecute, coclită rău. Tot în partea dreapta în dreptul umărului, este vărsată jos pe fundul mormântului o culoare roşie, pe semne ocru, cu care să măscueau (machiau – n.r.) pe vremea aea. De altfel şi oasele hârcii, nu numai fruntea, dar chiar şi creştetul sânt roşii, arătându-ne că ‘n vremea cea să roşeau nu numai pe faţă, dar şi pe frunte, căci putrezind carnea după hârcă, văpseaua sa ‘ntipărit pe frunte prelingându-se spre creştet“.
Profesorul a făcut un desen al scheletului „şi am trimes să mi se aducă un cosciug fără fund în care să-l ridic. Munca pentru punerea fundului pe didijos, spre a nu să clinti oasele, ţânând cam mult ne-a apucat noaptea aşa că am lăsat lucrul pentru a doua zâ“.
Mare le-a fost mirarea, însă, în cea de-a doua zi, când au găsit săpăturile date peste cap. „Peste noapte săpătura a fost cercetată de nu ştiu cine care la lumina unei lumânări a ‘nţăpat malul gropii jur împrejur cu un fier ascuţânt, să vadă nu cumna să mai găsăşte ceva împrejurul scheletului. De-abea am mai putut înţelege ceva din ceace lăsasăm acolo. Oasăle scheletului au fost călcate în picioare şi sfărâmate. Am adunat oasăle aşa sfărâmate cum ereau şi le-am dus acasă“. Descoperirea profesorului anonim, aşa distrusă cum fusese, aducea, însă, speranţă şi curiozitate. „Din ce vreme să fie această măgură?“, se întreba el. „Răspunsul îl lăsăm pentru măi târzâu, când săpându-să şi alte măguri s’ar putea spune măi mult“.
