10.3 C
Craiova
joi, 25 aprilie, 2024
Știri de ultima orăLocalÎncepe sezonul zacuștei. Mercurialul preţurilor

Începe sezonul zacuștei. Mercurialul preţurilor

Încă de la sfârşitul săptămânii trecute s-a intensificat forfota în Piaţa Centrală din Craiova. Gospodinele merg să vadă preţurile legumelor, pentru conserve, murături sau zacuscă. Zarva a continuat şi la începutul acestei săptămâni. Seceta prelungită a scăzut producţia de legume, aşa că preţurile sunt mai mari decât în alţi ani. În ciuda acestui fapt, cei care umflaseră preţurile au fost nevoiţi să le ajusteze zilele acestea, pentru că nu s-au năpustit clienţii, iar marfa lor perisabilă nu poate sta mult timp pe tarabe. „Doamnele de la bloc vin mai mult să se uite la preţuri. Ele zic că e prea cald afară şi nu fac de pe acum murături“, a spus o femeie care vindea gogoşar în piaţă. „Nimic nu se caută în mod special. Cred că s-au cam lenevit gospodinele noastre“, a spus zâmbind tanti Costina, care vindea vinete. Existau şi persoane care se aprovizionau intens pentru al doilea rând de conserve. „Am cumpărat acum pentru a doua tură de conserve. Preţurile mi se par acceptabile“, a spus o femeie.
Gogoşarul se găsea zilele trecute la 1,5 – 2 lei pe kilogram. Ardeiul capia era tot 2 lei. „E mai scump ardeiul acum, dar asta este piaţa. Anul ăsta aşa merg preţurile“, spunea un comerciant care îndesa într-o sacoşă ardei capia pentru o doamnă. Tot cu 2 lei pe kilogram se comercializau şi castraveciorii.

Varză la preţ mare

Un kilogram de varză se vindea cu 2 – 2,5 lei, în Piaţa Centrală, iar preţul este în scădere. Săptămâna trecută fusese 3 lei. O varză mai mare ajungea la zece lei bucata. Comercianţii au explicat de ce are varza un preţ aşa de piperat. „Nu e marfă pe piaţă din cauza secetei şi de aia e scumpă varza. A fost 3 lei kilogramul, apoi 2,5. Acum am lăsat la 2 lei şi va fi şi mai ieftină mai încolo, când vine marfă de prin Bucureşti sau din alte zone“, a spus Constantin Ştefan, producător din comuna doljeană Măceşu.
Dintre fructele de sezon, strugurii de masă erau cei mai scumpi – 5 lei pe kilogram, dar pentru că sunt de import. Perele se comercializau cu 4 lei pe kilogram, în timp ce un kilogram de mere costa 2,5 lei.

Alimente mai scumpe în august

Seceta prelungită şi scumpirile repetate ale carburanţilor (deci creşterea cheltuielilor de transport) au crescut inflaţia în ultima perioadă. Potrivit Direcţiei Regionale de Statistică Dolj, în luna august 2012, faţă de iulie 2012, indicele preţurilor de consum a crescut cu 0,51%. Pe categorii de mărfuri, cele mai mari scumpiri au fost la mărfurile alimentare. „În luna august 2012, faţă de luna anterioară, preţurile mărfurilor alimentare au crescut cu 0,7%, cele ale mărfurilor nealimentare cu 0,5%, iar tarifele serviciilor au crescut cu 0,1%“, a precizat, printr-un comunicat de presă, Mariana Tănase, director al Direcţiei Regionale de Statistică Dolj.

Preţurile câtorva legume şi fructe*

Gogoşar 2 lei/kg
Vinete 2 lei/kg
Ardei capia 2 lei/kg
Varză 2,5 lei/kg
Struguri 5 lei/kg
Mere 2,5 lei/kg
Pere 4 lei/kg

*Preţuri afişate luni de comercianţii din Piaţa Centrală

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS