Acasă Local „Parfum de femeie“

„Parfum de femeie“

de Giovanni Arpino, Ed. Humanitas Fiction

Cea mai cunoscută operă a lui Giovanni Arpino, „Parfum de femeie“, a fost ecranizată în 1974 (în regia lui Dino Risi, cu Vittorio Gassman în rolul principal), şi în 1992 (în regia lui Martin Brest, cu Al Pacino şi Chris O’Donnell în distribuţie). Pentru memorabila interpretare a personajului Frank Spade, colonelul infirm, Al Pacino a primit premiul Oscar. Povestea cărţii ni-l întruchipează pe căpitanul Fausto care, în fiecare an, călătoreşte o săptămână prin Italia, dar nu se poate bucura de priveliştea inundată de soarele verii. În timpul unor manevre militare pe timp de pace, explozia unui obuz i-a răpit vederea şi i-a retezat degetele de la o mână. De aceea, are nevoie de un însoţitor, un recrut trimis de la garnizoană. Alături de dezabuzatul Fausto, ale cărui vorbe muşcătoare nu iartă pe nimeni, tânărul începe prin a-şi regreta fapta bună. Călătoria lor pare un pelerinaj fără credinţă, o odisee fără glorie: Fausto, cufundat în lumea întunericului, fuge de sine şi de casa în care îşi trăieşte calvarul nemărturisit. Dar oraşele toropite de caniculă se dovedesc reperele unui paradoxal parcurs iniţiatic: ţinta tânărului este să ajute un nevăzător, dar acesta din urmă îi va deschide ochii asupra lumii. Ţinta lui Fausto este autodistrugerea, dar va sfârşi găsind iubirea. Într-o călătorie de şapte zile, un bărbat orb şi ciung îl învaţă pe foarte tânărul său însoţitor să vadă întunericul şi femeia.

A absolvit Facultatea de Ştiinţe Sociale din Universitatea din Craiova, specializarea Jurnalism. Crede că poveştile oamenilor sunt cele mai importante şi de aceea, împreună cu Ana Dănescu, vrea să aducă mai aproape poveştile simple cu şi despre oameni, într-o emisiune-reportaj.
Exit mobile version