Acasă Local G4 de Craiova

G4 de Craiova

George’s Pub (str. Vasile Alecsandri, nr. 164) din Craiova va fi, sâmbătă seară, de la ora 21.30, gazda unui eveniment inedit pentru oraşul nostru. Dacă conceptul concertelor G3 a fost iniţiat în 1996 de chitaristul Joe Satriani – care mai avea alături alţi doi chitarişti celebri – şi are loc, de atunci, aproximativ în fiecare an, G4 a fost ideea care va strânge la un loc, pentru acelaşi concert, patru chitarişti craioveni. Este vorba despre Alex Balintoni (Ora Exactă), Ovidiu Cârstea (No Antidote), Victor Mănescu (Armies of Enlil) şi Silviu Zanfir (Nopți Albe). Fiecare dintre cei patru chitarişti va cânta câte trei piese, iar la final li se vor alătura Alex Chirilă (bass – Armies of Enlil) şi Bogdan Oprănescu (tobe – No Antidote) pentru un jam session, în care vor fi îmbinate mai multe stiluri muzicale.

A absolvit Facultatea de Ştiinţe Sociale din Universitatea din Craiova, specializarea Jurnalism. Crede că poveştile oamenilor sunt cele mai importante şi de aceea, împreună cu Ana Dănescu, vrea să aducă mai aproape poveştile simple cu şi despre oameni, într-o emisiune-reportaj.
Exit mobile version