Dem. D. Stoenescu a ţinut să scrie, în „Arhivele Olteniei“ din 1925 – anul în care bustul lui Traian Demetrescu a fost dezvelit la Craiova – despre revista literară fondată de acesta
Anul era 1888, iar Revista Olteană, în jurul căreia erau grupaţi Traian Demetrescu, G.D. Pencioiu, I.T. Izvoranu şi M. Steureanu, vedea lumina tiparului. „Pictorul-profesor N. Rădulescu ilustra fiecare număr cu portretele, în deosebi, ale scriitorilor. Revista apărea lunar. Acest an al II-lea, 1889, formează un volum de 434 pagine, cu un coprins variat: Poezii, Nuvele, Studii literare, Folklor, diverse“.
Din patru s-au făcut opt
Primele cuvinte scrise la începutul celui de-al doilea an al revistei, cuvinte ce veneau să argumenteze şi să ambiţioneze activitatea revistei, au fost citate de Dem. D. Stoenescu chiar din numărul cu pricina. „În anul trecut, patru tineri îşi dau mâna pentru a lupta împreună pe arena publicisticei literare, şi la 15 maiu 1888 iese de sub tipar primul număr al Revistei Oltene. Iată cam ce ziceam noi – cei patru – în prefaţa de la No. 1: «Pentru a contribui la desrădăcinarea din opinia publică a credinţei greşite că tinerimea craioveană e leneşe, coruptă, nevrednică de a înjgheba o mişcare cât de mică pe orice teren intelectual – noi, o mână de tineri, am hotărât publicarea acestei Reviste, care să fie cam de o cam dată mica noastră tribună, de la care să răspândim simţirile şi cugetările noastre despre bine şi frumos».
Un an a trecut, continua comitetul de redacţie, „din patru ne-am făcut opt – opt tineri, cari sunt hotărâţi a merge înainte şi a continua publicarea Revistei. Din tabla de materie a anului I, oricine s’a putut convinge că am căutat să lărgim mereu activitatea noastră şi să împărtăşim publicului materii din ce în ce mai variate şi mai bogate din domeniul literilor şi al ştiinţelor – dacă nu în tot-deauna originale şi complete, cel puţin în traduceri sau în rezumat“.
Tot această dorinţă de progres – chiar cu sacrificii – „ne-a îndemnat să îmbogăţim anul acesta revista noastră cu câte-o ilustraţie pentru fie-care număr şi sperăm că acest adaos de cheltuială şi de încuragiare din partea publicului, căruia deja’i suntem recunoscători. În adevăr – trebuie s’o spunem – Craiova ne-a sprijinit şi capitala ne-a încurajat. Anul trecut am intrat în luptă numai cu speranţa că şi în Craiova se poate face ceva pe terenul activităţei intelectuale; anul acesta avem convingerea că Capitala Olteniei trebuie să lucreze pe acest teren“.
„Eram puţini şi fără curagiu“
În anul începerii, spuneau ei, „eram puţini şi fără curagiu; anul acesta numărul nostru a crescut şi hotărârea noastră s’a întărit. «Libertate de idei» este devisa noastră: fie-care la respunderea celor susţinute de el, iar noi nu facem de cât să-i dăm mijlocul de a da la lumină ideile sale. N’avem pretenţia de a fi deja pe treapta revistelor celor bune, dar avem năzuinţa de a ajunge alături de ele; nu fugim de critica dreaptă a oamenilor competinţi, dar nu băgăm în seamă vorbele goale ale celor răuvoitori. Punem temeiu pe aprecierile celor inteligenţi şi culţi şi căutăm prin lucrările noastre să mărim numărul celor în stare de a ne aprecia“.
La sfârşitul celui de-al doilea an, realizările se înmulţesc, dar şi tonul se schimbă: „Dacă cred că nu facem destul, facă D-lor mai mult, scoaţă D-lor la lumină o revistă mai bună şi noi – cu modestele noastre mijloace materiale – îi vom încuragia mai mult – fie siguri despre acesta. Dar se pare că aici se urmează vorba aceea: «Îmi scot mie amândoi ochii, numai să-ţi scot şi ţie unul»“.
Revista, scoasă, printre alţii, de Traian Demetrescu la 22 de ani, şi-a încheiat apariţia în anul 1892, după cum afirma Nicolae Iorga. Alte „informaţii craiovene“ spun că ea şi-ar fi încetat apariţia după doar doi ani. Să se fi oprit tinerii din lupta literară înainte de timp? Dacă da, cineva trebuie să le ducă munca mai departe şi să demonstreze, iar şi iar, că tinerimea craioveană nu e nici „leneşe“, nici coruptă şi nici „nevrednică de a înjgheba o mişcare cât de mică pe orice teren intelectual“.
