11.7 C
Craiova
marți, 23 aprilie, 2024
Știri de ultima orăLocalGorjMii de credincioşi, aşteptaţi la Mănăstirile Polovragi şi Tismana

Mii de credincioşi, aşteptaţi la Mănăstirile Polovragi şi Tismana

Mii de credincioşi din întreaga Oltenie şi din celelalte judeţe ale ţării sunt aşteptaţi să sosească mâine la Mănăstirile Polovragi şi Tismana. Pregătiri intense au loc însă la Mănăstirea Polovragi, unde este aşteptat Mitropolitul Olteniei Irineu. Sărbătoarea de prăznuire va fi precedată de slujba de resfinţire a Bisericii Adormirea Maicii Domnului, care va fi oficiată de Înalt Preasfinţitul Părinte Irineu, Mitropolitul Olteniei, alături de un sobor de arhierei, preoţi şi diaconi. Resfinţirea este prilejuită de finalizarea lucrărilor de restaurare şi consolidare a bisericii mănăstirii, care au început în anul 2004. Slujbele religioase dedicate evenimentului vor debuta în această seară, începând cu ora 19.00, când va fi oficiată slujba Vecerniei unită cu Privegherea, după care se va cânta Prohodul Maicii Domnului.

Mănăstire ridicată în 1505

Mâine, în ziua praznicului, se va săvârşi Acatistul Maicii Domnului, rânduiala de resfinţire a sfântului locaş de închinare şi slujba Sfintei Liturghii arhiereşti. La final, cei prezenţi sunt invitaţi să participe la tradiţionala agapă frăţească. Mănăstirea Polovragi este situată la nord – est de Târgu Jiu, la poalele Muntelui Piatra Polovragilor, fiind ridicată în jurul anului 1505. Până în secolul XX, aşezământul Polovragi a fost mănăstire de călugări. Odată cu instalarea regimului comunist, în urma decretului care urmărea desfiinţarea tuturor mănăstirilor, călugării de aici au fost evacuaţi şi mănăstirea închisă. Sfântul locaş monahal şi-a reînceput activitatea, ca obşte de maici, la începutul anilor 1950, în timpul Mitropolitului Firmilian al Olteniei. În prezent, mănăstirea are 32 de maici şi este una din cele mai vizitate din zona submontană a judeţului Gorj.

Sărbătoare şi la Tismana

Mii de credincioşi sunt aşteptaţi şi la Mănăstirea din Tismana, de asemenea, una din cele mai vechi din Oltenia şi un loc de pelerinaj pentru credincioşii care vin în Gorj de Sfânta Maria. Locaşul de cult a fost pregătit pentru a-şi deschide porţile pentru miile de pelerini, care în fiecare an şi-au făcut un obicei din a participa la slujbele oficiate la Mănăstirea Tismana. Pe lângă sărbătoarea religioasă de la Mănăstirea Tismana, în localitate mai sunt organizate două evenimente importante. Este vorba de bâlciul la care şi-au anunţat participarea 90 de comercianţi şi care va fi deschis începând de astăzi, precum şi de Festivalul cântecului, jocului şi portului popular gorjenesc. „Organizăm cea de-a 45-a ediţie a Festivalului. Este un eveniment binecunoscut în judeţ şi în Oltenia. Festivalul se va desfăşura marţi (astăzi – n.r.) şi miercuri şi ne aşteptăm la câteva mii de vizitatori şi în acest an. Va fi o preselecţie, apoi concursul propriu-zis şi recitaluri“, a precizat primarul din Tismana, Marian Slivilescu.
Eugen Măruţă

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS