11.7 C
Craiova
marți, 23 aprilie, 2024
Știri de ultima orăLocalCraiova, topită sub caniculă

Craiova, topită sub caniculă

Dacă la umbră termometrul arăta 40 de grade Celsius, la soare şi pe asfalt, între clădirile de beton şi străzile încinse de trafic, temperatura depășea ieri 50 de grade Celsius. Oraşul fierbea la propriu. Căldura excesivă mărea disconfortul termic, fiindcă aveai senzaţia că nu poţi respira, și nici la umbră nu era mai bine.
În ciuda avertizărilor de cod portocaliu de caniculă, mulţi craioveni s-au încumetat să meargă prin soarele arzător sau să stea să se răcorească la terasele amplasate „strategic“ la umbra clădirilor. Totuşi, cei mai mulţi încearcau să nu părăsească încăperile răcoroase, ajutate să-şi păstreze o temperatură optimă, de acasă sau de la birou.
În centrul Craiovei, între blocurile de beton şi granitul încins, la câteva zeci de metri distanţă de străzile pline de automobile cu motoare încinse, căldura era mult mai apăsătoare. Soarele ardea, era ca într-un cuptor, nici o adiere nu mişca ramurile copacilor ornamentali din spaţiile verzi sau din grădinile publice din vecinătatea sediului primăriei şi prefecturii. Fântânile arteziene şi instalaţiile de umidificare a aerului din dotarea teraselor răcoreau prea puţin aerul.
Meteorologii anunţă şi pentru azi cod portocaliu de caniculă.

Sub arşiţă, de voie, de nevoie

În ciuda zecilor de grade cu plus pe care le arată termometrul, mulţi craioveni s-au încumetat măcar aşa, în trecere, să iasă „pe centru“. Au ales să se răcorească cu apă, suc sau îngheţată. „Am fost la cumpărături şi ne-a prins căldura. Acum am luat nişte îngheţată să ne răcorim şi mergem către casă“, a spus o craioveancă însoţită de fiica ei de cinci ani.
Undeva în zona cinematografului Modern, un bărbat de aproximativ 50 de ani stătea pe o bancă. Îşi ştergea des fruntea cu batista, dar nu dădea semne că ar vrea să scape de acest disconfort din moment ce nu pleaca. „Aştept pe cineva şi…“, a explicat bărbatul.
În English Park, o femeie mergea cu pas grăbit, adăpostită sub o umbrelă. Era nevoită să îndure canicula fiindcă se ducea la serviciu, altfel nu ar fi ieşit din casă.
Parcul era aproape gol, deşi aici umbra era mai generoasă, numai câteva bănci din apropierea brazilor falnici fiind ocupate. La umbră, arşiţa mai pierdea din putere.

Puncte de prim ajutor

În Craiova, punctele de prim ajutor temporare, amenajate în spaţiile publice, se află la Prefectura Dolj – în holul central, la primărie – în sediul Palace, în Piaţa Centrală şi la Asistenţa Socială din cartier Lăpuş, toate asigurate de primărie. Acestea sunt activate ori de câte ori există avertizare de cod portocaliu de caniculă. Locuitorii Băniei aflaţi în trecere prin aceste zone pot găsi în aceste locuri apă. Asistenţa medicală este asigurată doar dacă există avertizarea de cod roşu de caniculă.
Pe lângă cele patru puncte temporare, în Craiova mai există alte 15 puncte permanente de prim ajutor pentru persoanele afectate de caniculă, la cabinetele medicilor de familie de pe str. Olteţ nr. 5, str. Vlad Ţepeş nr. 2, str. Siretului nr. 13, str. Cocoş nr. 8, str. Nicolae Titulescu nr. 44, str. Prelungirea Horia nr. 2, str. Brazda lui Novac bl. 56 parter, str. Calea Bucureşti bl. N1b parter; str. Dr. M. Cănciulescu bl. I39 parter; str. Lăpuş bl. F11 parter, str. Rovine bl. G28 parter, str. Valea Roşie bl. 6 vechi parter, Craioviţa Nouă str. Magnoliei bl. 160G parter, Micropoliclinică Craioviţa Nouă; Cernele, str. C. Gherghina nr. 62.
Astfel de centre există şi în celelalte localităţi ale judeţului. La Băileşti sunt puncte de prim ajutor temporare asigurate de primărie la Casa de Cultură, Grupul Şcolar „Ştefan Anghel“ și în piaţă (joia şi duminica). Puncte permanente de prim ajutor mai sunt pe str. Gen. Ghenescu nr. 2, str. Victoriei nr. 206 (ambele cabinete de medici de familie), Spitalul Municipal Băileşti.
În Calafat este un punct de prim ajutor temporar în spaţiu public asigurat de primărie, la Casa de Cultură, iar puncte permanente de prim ajutor sunt str. Traian nr. 5, str. T. Vladimirescu bl. I6 (ambele cabinete medici de familie), Basarabi, Ciupercenii Vechi, str. Dorobanţi nr. 13 (cabinete medici de familie), Spitalul Municipal Calafat.
La Filiaşi, punctul de prim ajutor temporar în spaţiu public asigurat de primărie este la Casa de Cultură, iar puncte permanente de prim ajutor sunt pe str. T. Vladimirescu nr. 2 (cabinet medic de familie) și la Spitalul Orăşenesc Filiaşi.
În Segarcea, puncte permanente de prim ajutor sunt pe str. Unirii nr. 50 (cabinet medic de familie) și la Spitalul Orăşenesc Segarcea.
Şi în Dăbuleni sunt puncte permanente de prim ajutor, la Spitalul Orăşenesc „Aşezămintele Brâncoveneşti“ Dăbuleni și la cabinetele medicilor de familie.
În mediul rural, primul ajutor se asigură de către cabinetele medicilor de familie şi farmacii. Şi în oraşele din judeţ, farmaciile sunt considerate puncte de prim ajutor.

Recomandări

Conform datelor din toată țara centralizate de către Ministerul Sănătăţii, peste 90 de persoane au avut nevoie de îngrijiri medicale din cauza temperaturilor ridicate, iar 6.534 au solicitat serviciile de ambulanţă în ultimele 24 de ore. Dintre acestea, două persoane sunt din Craiova.
În această perioadă, numărul de ambulanţe mobilizate pentru intervenţiile în judeţe a fost de 1.427, la nivel național fiind organizate peste 547 de puncte de prim ajutor.
Pentru prevenirea incidentelor în această perioadă cu temperaturi extreme, Ministerul Sănătăţii recomandă populaţiei să asculte sfaturile medicilor şi să evite, pe cât posibil, expunerea prelungită la soare între orele 11.00 şi 18.00.
În perioadele de caniculă este recomandat consumul zilnic de lichide (între 1,5-2 litri de lichide), fără a aştepta să apară senzaţia de sete. Este necesar un pahar de apă (sau echivalentul acestuia) la fiecare 15-20 de minute.
Medicii ne sfătuiesc să consumăm în fiecare zi cât mai multe fructe şi legume proaspete (pepene galben, pepene roşu, prune, castraveţi, roşii) deoarece acestea conţin o mare cantitate de apă. O doză de iaurt produce aceeaşi hidratare ca şi un pahar de apă.
Nu trebuie consumat alcool (inclusiv bere sau vin) deoarece acesta favorizează deshidratarea şi diminuează capacitatea de luptă a organismului împotriva căldurii. Este obligatorie evitarea băuturilor cu conţinut ridicat de cofeină (cafea, ceai, cola) sau de zahăr (sucuri răcoritoare carbogazoase), deoarece acestea sunt diuretice.
Pe parcursul zilei este bine să facem duşuri călduţe, fără a ne şterge de apă, iar dacă avem aer condiţionat, aparatul trebuie reglat astfel încât temperatura să fie cu 5 grade mai mică decât temperatura ambientală.
Dacă este absolut necesar să ne expunem la soare la amiază, trebuie să folosim o ţinută adecvată: pălării de soare, haine lejere şi ample, din fibre naturale, de culori deschise.
Trebuie evitate activităţile în exterior care necesită un consum mare de energie (sport, grădinărit etc.) şi aveţi grijă de persoanele dependente de voi (copii, vârstnici, persoane cu dizabilităţi), oferindu-le în mod regulat lichide, chiar dacă nu vi le solicită.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS