10 C
Craiova
vineri, 26 aprilie, 2024
Știri de ultima orăLocalGorjCopii, răniţi în accidente rutiere

Copii, răniţi în accidente rutiere

Doi copii, în vârstă de 11, respectiv șapte ani, au fost răniţi în două accidente rutiere care au avut loc pe teritoriul judeţului Gorj. Primul accident s-a produs duminică, în Târgu Jiu, unde C.I., de 54 de ani, din municipiu, în timp ce conducea un autoturism pe strada Victoriei, la efectuarea virajului la stânga, spre strada Termocentralei, nu a acordat prioritate de trecere unui alt autoturism, condus de B.L., de 38 de ani, din oraşul Rovinari, care se deplasa din sens opus, şi a intrat în coliziune cu acesta. În urma accidentului, B.C., de 38 de ani, şi un minor de 11 ani, pasageri în cel de-al doilea autoturism, au fost răniţi, fiind transportaţi la spital pentru acordarea de îngrijiri medicale. Autorul accidentului este anchetat pentru vătămare corporală din culpă. Al doilea eveniment rutier a avut loc tot duminică, în comuna Alimpeşti. Potrivit poliţiei, B.G.D., de 40 de ani, din aceeaşi comună, în timp ce conducea un autoturism pe DN 67, nu a păstrat distanţa regulamentară faţă de autoturismul care rula în faţa sa, autoturism condus de B.R.A., de 37 de ani, din Târgu Jiu, intrând în coliziune cu acesta. În urma impactului a fost rănit uşor un copil de șapte ani, pasager în cel de-al doilea autoturism.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS